(STUDIU) Orientarea externă a ţării – epicentrul „rivalităţii” PD-PSRM, coabitarea dintre care a culminat cu introducerea sistemului mixt de vot

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procesele politice din Republica Moldova pe parcursul anului 2017 au fost modelate de coabitarea tactică dintre Partidul Democrat aflat la guvernare și opoziția socialistă, care a culminat cu introducerea sistemului de vot mixt. Totodată, orientarea externă a țării a devenit epicentrul rivalității dintre cele două formațiuni, în particular, după preluarea funcției de președinte al țării de către socialistul Igor Dodon. Cel puţin asta arată Raportul de stare a ţării, realizat de Expert-Grup.

Potrivit experţilor organizaţiei neguvernamentale, şeful statului a transformat Președinția în principala platformă de relansare a dialogului cu Federația Rusă și de apropiere a țării de proiectele geopolitice ruso-eurasiatice. „Abordarea față de reforme a fost selectivă, multe reforme importante fiind neglijate, iar nefuncționarea mecanismului de integritate sau nefinalizarea reformei Procuraturii Anticorupție sunt doar câteva dintre consecințele acestei atitudini de neglijare”, se arată în raport.

La fel, ocolirea procedurilor legale de transparență decizională, mimarea consultărilor publice, tentativele de a vota legi contradictorii (proiectul de lege privind legalizarea capitalului) și eschivarea de la angajamentele internaționale (pre-condițiile politice pentru asistența macro-financiară a Uniunii Europene) au sporit neîncrederea societății civile și a partenerilor externi față de guvernarea de la Chișinău.

Vedeţi şi: (RAPORT) Starea țării se înrăutățește, vulnerabilitățile interne distanțând și mai mult Republica Moldova de țările UE

Autorii remarcă faptul că destrămarea coaliției de guvernare PDM-PL, în mai 2017, care a repetat insuccesul altor guvernări de coaliție formate după 2009 încoace, denotă o trăsătură constantă a sistemului politic moldovenesc, legată de „incapacitatea clasei politice autohtone de a forma alianțe durabile în scopul asigurării unui act de guvernare stabil, previzibil și centrat pe interesul public”. „Din contra, s-a dovedit încă o dată că în Republica Moldova coalițiile politice au un rol situațional și sunt utilizate pentru a monopoliza, în cele din urmă, puterea, folosind slăbiciunile partenerilor politici temporari”, se arată în raport.

Cât ţine de consolidarea opoziţiei extra-parlamentare, aceasta în opinia experţilor, este neuniformă, chiar dacă „tandemul creat de Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr” și Partidul Acțiune și Solidaritate și-a arătat o anumită eficiență”. „Însă activitatea redusă în teritoriu, manifestată de PAS după alegerile prezidențiale,
nu i-a permis formațiunii să fixeze deficiențele structurale legate de penetrarea slabă a regiunilor”, se mai spune în raport.

Pentru a fixa problemele conturate în politica internă și externă se recomandă:

  • (i) fortificarea mecanismului de reformare;
  • (ii) consolidarea asistenței pentru societatea civilă;
  • (iii) comunicarea activă, inovativă și critică privind avantajele integrării europene.

Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...