(STUDIU) De câte ore de somn avem nevoie, în funcție de vârstă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

De câte ore de somn am avea nevoie cu adevărat pentru a fi odihniți? Potrivit specialiștilor, cantitatea de somn de care avem nevoie variază de mai mulți factori, dintre care cel mai important fiind vârsta noastră.

Ana Noia, fiziolog la clinica de neurofiziologie din cadrul spitalului Cromwell a declarat pentru The Independent că orele de somn se schimbă odată cu înaintarea în vârstă. Spre exemplu, bebelușii au nevoie de 16-18 ore pe zi, iar cei de până la vârsta de cinci ani ar trebui să doarmă intre 10-12 ore.

Adolescenții ar trebui să aibă un program de somn de cel puțin 8-10 ore pe noapte, lucru ce nu prea se întâmplă în cazul acestei categorii de vârstă. Începând de la 20 de ani, un somn odihnitor va fi cel cuprins între 7 și 9 ore. După 65 de ani, cantitatea de somn necesară organismului se reduce la 5-7 ore.

Avem nevoie ca ochii noștri să se odihnească pentru perioade diferite în funcție de schimbările complexe ale modului de funcționare a creierului nostru, a ritmului circadian, a factorilor de mediu și de muncă la care suntem expuși în diferite etape ale vieții noastre.

De exemplu, cei mici au nevoie de mai mult somn pentru că hormonul melatonină, care ne ajută să dormim, atinge apogeul la aproximativ șapte sau opt ani. Aceasta începe să scadă din adolescență până pe la vârsta de 70 de ani când dispare complet din corpul nostru.

„În timpul somnului, hormonul care stimulează creșterea, reproducerea și regenerarea celulară este eliberat în organism. De aceea cei mici dorm atât de mult“, a declarat Ana Noia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...