Sistemul nostru solar este format din Soare și opt planete, alături de sateliții lor naturali, la care se mai adaugă numeroși asteroizi, comete și planete pitice. Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (brațul Orion), iar Soarele este una dintre cele peste 200 de miliarde de stele ale acestei galaxii.
Soarele s-a aprins în urmă cu 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cea mai mare planetă din sistemul nostru solar este Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pamântul și Marte, numite și planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite și gigante gazoase, sunt mult mai masive decât cele terestre.
Cum ar fi să pășim pe fiecare dintre aceste lumi care formează sistemul nostru solar? Cum ar fi resimțită gravitația pe Mercur, cât ar dura o zi pe Venus sau cum ar fi vremea pe Titan? Site-ul SPACE.com încearcă să ofere un răspuns la aceste întrebări.
Titan și Enceladus, sateliții lui Saturn
Fără să aibă un nucleu solid, planeta gazoasă Saturn, a doua ca dimensiune din sistemul nostru solar, nu va putea fi colonizată niciodată. Însă această planetă gazoasă, ca și vecina sa, Jupiter, dispune de numeroși sateliți naturali fascinanți pe care pionieri spațiali ar putea ridica baze, dintre care poate cei mai importanți sunt Titan și Enceladus.
„Dacă te afli în misiune dincolo de Centura de Asteroizi, care separă planetele interioare ale sistemului de cele exterioare, și trebuie să asolizezi undeva de urgență, Titan este cel mai potrivit loc”, susține astrobiologul Chris McKay de la NASA pentru SPACE.com.
Titan este singura lună din sistemul nostru solar care are o atmosferă densă și este acoperită de straturi groase de nori. La începutul anilor ’80, sonda Voyager 1 a analizat atmosfera lui Titan și a descoperit că este formată din 95% azot și 5% metan. Presiunea pe Titan este de 1,5 ori mai mare decât cea de la nivelul mării, pe Pământ, iar temperatura medie este de — 179 grade Celsius.
Pornind de la informațiile culese de Voyager 1, planetologii au formulat ipoteza că pe Titan există un ocean global din metan, iar când NASA a conceput misiunea modulului Cassini a produs și o sondă, Huygens, care a fost proiectată pentru a putea pluti. Însă pe când modulul Cassini se afla la jumătatea drumului spre Titan, noi informații culese cu ajutorul telescopului orbital Hubble au indicat faptul că suprafața acestui satelit nu este complet lichidă și că presupusul ocean global ar fi de fapt un sistem de mări separate de fragmente de uscat. Huygens și Cassini au confirmat acest fapt în 2004 și respectiv 2005.
Pentru a supraviețui unei plimbări la suprafața lui Titan nu este nevoie de costumul presurizat de astronaut, ci doar de o mască de oxigen și de haine foarte, foarte călduroase, conform lui McKay. În ceea ce privește presiunea atmosferică de la suprafața acestui satelit, ea este similară celei resimțite pe fundul unei piscine pe Pământ.
Suprafața lui Titan este acoperită de dune și blocuri din gheață și prezintă o rețea de lacuri, râuri și mări de metan. În afară de aceste caracteristici, suprafața lui Titan este una în general plată, fără numeroasele cratere sau lanțuri muntoase care apar pe alte corpuri din sistemul nostru solar. Iar cum „munții” de pe Titan au doar câteva sute de metri înălțime, această lume de pe orbita lui Saturn nu va reprezenta o atracție pentru amatorii de alpinism.
Titan are însă și ceva pus deoparte pentru amatorii de senzații tari. Ținând cont de gravitația redusă a acestei lumi (aproximativ 14% din gravitația terestră) și de atmosfera sa densă, oricine ar putea pur și simplu să sară de pe un punct mai înalt și să zboare folosindu-și doar poalele pardesiului pentru a plana. „Planorismul ar pătrunde într-o nouă dimensiune pe Titan”, comentează McKay.
Cerul văzut de pe Titan este mereu încețoșat și are o nuanță portocalie în timpul zilei (1 zi pe Titan este egală cu aproximativ 16 zile terestre). Dacă eventualii coloniști și-ar ridica baza pe partea satelitului care este permanent îndreptată spre Saturn, ar putea vedea gigantica planetă gazoasă ca o umbră prin ceața atmosferică.
Din când în când, din norii lui Titan plouă cu metan. În lunga perioada de vară pe Titan (Saturn își încheie mișcarea de revoluție în 30 de ani), la polii satelitului se produc „furtuni cu tunete și fulgere cam ca în Texas”, după cum a ținut să precizeze Chris McKay. Pe această lună însă nu se formează tornade sau alte fenomene meteorologice extreme. Coloniștii de pe Titan ar fi feriți și de radiațiile cosmice dar și de cutremure. „Este un mediu destul de benign”, asigură McKay.
La fel ca și în cazul lui Titan, principalul pericol cu care s-ar confrunta eventualii coloniști care vor păși pe Enceladus este frigul extrem. Suprafața înghețată a acestui satelit reflectă majoritatea luminii solare, rezultând temperaturi medii de — 201 grade Celsius în cursul zilei (o zi pe Enceladus este egală cu aproximativ 1,4 zile terestre).
Spre deosebire însă de Titan, Enceladus are doar o atmosferă foarte rarefiată și în consecință nu prezintă fenomene meteorologice. Partea bună este că de pe Enceladus eventualii pionieri spațiali vor dispune de o vedere panoramică excelentă asupra planetei Saturn care ar ocupa între o treime și jumătate din întregul cer. Celelalte luni ale lui Saturn ar fi vizibile ca niște mici puncte pe cer, la fel ca și Soarele.
Cea mai bună locație pentru ridicarea unei baze pe Enceladus ar fi în apropierea așa-numitelor „dungi de tigru” — crăpături la suprafața polului sud al satelitului. Acolo, aceste fisuri în scoarță aruncă la suprafață nori de particule de gheață și vapori înghețați. Activitatea geotermală din această regiune produce aproximativ 15,8 gigawați de energie, adică productivitatea relativă a 15 termocentrale. „Dacă îți construiești baza în apropiere de dungile tigrului ai putea dispune de o sursă de căldură la care să te conectezi”, a declarat pentru SPACE.com și Linda Spilker, specialist din cadrul misiunii Cassini.
Oamenii de știință sunt de părere că această activitate de la polul sud al satelitului este legată de potențiala existență a unui ocean planetar ascuns sub calota glaciară groasă de 30 — 40 de kilometri ce acoperă Enceladus. Coloniștii ar putea încerca să foreze în această gheață în căutarea de forme de viață în oceanul subteran, conform lui Linda Spilker.
Enceladus este o lună relativ mică, cu diametrul de 482 de kilometri, dar dispune de un relief variat ce include cratere cu diametrul de până la 35 de kilometri, forme plane de relief dar și canioane și prăpăstii. Gravitația infimă a acestei luni, de doar 1% din gravitația terestră ar face însă plimbarea pe jos destul de dificilă.
Coloniștilor cărora li se va face dor de casă și vor dori să comunice cu prietenii sau familia de pe Pământ vor trebui să se înarmeze serios cu răbdare. Un mesaj trimis spre Pământ dinspre Enceladus sau Titan are nevoie de aproximativ 80 de minute pentru a ajunge la destinație.