(STUDIU) Ce sunt meteorii și când pot fi observați

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În nopțile senine de vară pe cer pot fi observate constelații, dar și anumite fenomene astronomice, cum ar fi meteorii (stelele căzătoare). Meteorii se produc tot timpul, dar există perioade în care se văd mai mulți decât de obicei, potrivit site-ului Observatorului Astronomic.

În luna august se pot vedea meteorii numiți Perseide. Sunt cei mai des observați pentru că fiind perioada concediilor mulți stau afară până noaptea târziu. De asemenea, în luna decembrie există o perioadă când se văd mai mulți meteori decât de obicei.

În sistemul solar există multe obiecte cosmice — resturi rămase de la formarea planetelor, cele mai mari numindu-se asteroizi și comete iar cele de mărime medie numindu-se meteoroizi. Acestea se află în spațiul dintre planete, din acest motiv, zilnic pe Pământ, cad milioane de meteoroizi, care intră în atmosferă cu viteze între 15 și 65 km/s.

Când meteorizii intră în atmosferă cu această viteză enormă, aerul din jurul lor precum și ei se aprind din cauza frecării cu aerul. Aerul din jurul lor se încălzește la o temperatură de câteva mii de grade. Astfel noi vedem o dâră luminoasă pe cer, numita meteor. Meteoroizii se încălzesc atât de tare încât se sfărâmă în atmosferă. Uneori explodează, producând o lumină puternică, numită bolid. Destul de rar, meteoroidul nu arde complet în atmosferă și o parte din el cade pe Pământ. Acesta este un meteorit, explică site-ul amintit.

Fiind particule ușoare, meteoroizii nu pot sta un timp îndelungat pe o orbită stabilă în jurul Soarelui (se pot menține pe orbite în jurul Soarelui câteva milioane de ani maximum). Interacțiunea cu vântul solar face ca aceștia să fie expulzați din sistemul solar sau să fie trimiși spre Soare.

Uneori planeta noastră trece prin regiuni bogate în meteoroizi. Astfel, pentru câteva ore, în atmosferă intră mii și mii de asemenea obiecte. Atunci vedem așa numitele „ploi de stele”. Cele mai importante asemenea momente se produc în lunile aprilie, august, noiembrie și decembrie.

Curenții de meteori poartă numele constelațiilor unde sunt situați radianții: Perseide (constelația Perseu), Leonide (constelația Leo).

Anul începe cu Quadrantidele, un curent de meteori ce are radiantul în constelația Bootes, lângă Carul Mare. Maximul curentului se produce în ziua de 3 sau 4 ianuarie. Este unul dintre cei mai puternici curenți de meteori.

Curentul de meteori Lyride are apogeul în perioada 20-22 aprilie, când se pot vedea aproximativ 20 meteori pe oră, ce vin din constelația Lyra, de lângă Vega.

Urmează curentul de meteori eta-Aquaride, în luna mai. A doua jumătate a lunii iulie este foarte bogată în meteori. Sunt activi câțiva curenți de meteori, care au radianții apropiați pe cer, în constelațiile Aquarius și Capricornus.

În luna august se produce maximul curentului Perseide. Este cel mai celebru curent de meteori, pentru că produce între 50 și 80 de meteori pe oră, existând și ani când activitatea este mai numeroasă.

În octombrie apare următorul curent de meteori mai important: Orionidele. Toate fragmentele ce ard în atmosferă provin de la cometa Halley.

În noiembrie apar Leonidele. Între 1998-2002, Leonidele au fost foarte bogate în meteori, pentru că sursa acestui curent, cometa Tempel-Tuttle, a trecut la periheliu.

În decembrie apare curentul de meteori Geminidele, care produce în timpul maximului între 60-80 meteori pe oră, o mare parte din ei fiind foarte strălucitori. Ultimul curent meteoric al anului este curentul Urside. Maximul acestuia vine în zilele de 22 sau 23 decembrie, cu un număr de 5-10 meteori pe oră. Uneori se produc adevărate erupții cu până la 100 de meteori pe oră.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...