(STUDIU) Băutura care îţi poate provoca cea mai severă mahmureală

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O cercetare recentă a studiat şi comparat efectele pe termen scurt şi lung ale mai multor băuturi alcoolice asupra consumatorilor de ocazie. Studiul a fost făcut pe un grup de 95 de voluntari, cu vârsta între 23 şi 35 de ani, care au fost de acord să facă o beţie pe cinste.

O parte din voluntari au băut votcă şi bourbon până au atins nivelul de 0,11 al alcoolemiei în aerul respirat. Ulterior, voluntarii au fost urmăriţi cum se comportă în timpul somnului, aceştia prezentând tulburări serioase ale somnului. În dimineaţa următoare au îndeplinit un chestionar în care au fost întrebaţi cum se simt, după care au fost supuşi unor teste pentru a li se stabili consecinţele băuturii.

Rezultatul studiului a arătat că bourbonul produce efecte mai severe post ebrietate, numită şi mahmureală. Cu toate acestea, mahmureala după o beţie cu bourbon nu are efecte puternic vizibile asupra capacităţii fizice. În schimb afectează foarte mult capacitatea psihică a voluntarilor, aceştia prezentând lacune serioase de memorie, nefiind în stare să-şi amintească bine tot ce s-a petrecut cu o seară înainte. De asemenea, aceştia prezentau probleme serioase în executarea unor sarcini care le solicitau atenţia.

Bourbonul este cel mai cunoscut whisky american, produs în Kentucky, o regiune care între timp a căpătat numele de Bourbon county. E un whisky care este realizat dintr-un malț făcut în proporție de 51 până la 79% din porumb. Dacă procentajul e mai mare de 80%, devine Corn Whiskey.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...