Străzile din Leicester vor purta numele fotbaliştilor, dacă echipa va triumfa în Premier League

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Primarul oraşului Leicester, Sir Peter Soulsby, a promis că va redenumi mai multe străzi după numele vedetelor echipei de fotbal, dacă echipa va câştiga titlul în acest sezon al Premier League.

Soulsby, 67 ani, a explicat că acesta este modul în care primăria va onora performanţa reuşită de jucători şi de antrenorul italian Claudio Ranieri. Leicester şi-a cinstit în acest mod şi alte foste vedete ale sport, cum e cazul fostului internaţional englez Gary Lineker şi al unor jucători de golf, care au deja străzi cu numele lor.

„A fost un mare efort colectiv şi pe lângă ‘Vardy Vale’, trebuie să avem străzi precum ‘Schmeichel Street’, ‘Ranieri Road’ şi ‘Drinkwater Drive'”, a declarat primarul.

În 2014, peste 10.000 de persoane s-au strâns în faţa primăriei pentru a sărbători promovarea „vulpilor” în Premier League, iar în acest an piaţa s-ar putea dovedi neîncăpătoare dacă Leicester va deveni campioana Angliei.

Cu 6 etape înainte de finalul sezonului, Leicester este lider cu 69 puncte, cu 7 mai multe decât urmăritoarea Tottenham Hotspur.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...