Statele Unite se tem de un ”Pearl Harbor” în spaţiu: Cine l-ar putea provoca?

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul Secretar al Apărării din Statele Unite, Leon Panetta a avertizat de curând că un posibil al doilea „Pearl Harbor” ar putea avea loc, însă de data asta în spaţiu. Fostul şef al Pentagonului trage un semnal de alarmă, referindu-se la vulnerabilităţile SUA la atacurile cibernetice recente.

Potrivit unei cercetări efectuate de către Congresul SUA, sistemele de control ale mai multor sateliţi americani responsabili cu controlul traficului aerian şi al sistemelor de poziţionare globală (GPS) au suferit valuri de atacuri cibernetice, care se crede că au provenit din China, scrie Nikkei.

În cazul în care Statele Unite stau cu mâinile în sân, principalele funcţii ale armatei americane, cum ar fi recunoaşterea şi sistemele de avertizare preventivă ar putea fi paralizate din cauza atacurilor surpriză.

Administraţia preşedintelui Barack Obama a depus acuzaţii împotriva a cinci persoane din China, în luna mai, pentru implicarea în atacurile cibernetice dintr-o unitate a Armatei de Eliberare a Poporului.

Mişcările oficiale reflectă un sentiment crescut al crizei, despre un posibil al doilea „Pearl Harbor”, anunţat de Panetta, care a condus Pentagonul între 2011 si 2013.

Potrivit mass-mediei din China, preşedintele Xi Jinping a ordonat forţelor aeriene să-şi consolideze capacităţile de atac şi de apărare, inclusiv în spaţiul cosmic.

Statele Unite sunt alarmate în special de sistemul de arme proiectat pentru distrugerea sateliţilor de spionaj folosind rachetele balistice.

Un oficial american din cadrul Apărării a descris sistemul de arme din China ca una dintre cele mai mari ameninţări la adresa armatei americane.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...