Stânga Europeană cere retragerea proiectului PD-PSRM privind modificarea sistemului electoral

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Stângii Europene îndeamnă autoritățile de la Chișinău și autorii inițiativei de modificare a sistemului electoral în Republica Moldova, să renunțe la intenția lor, retrăgându-și proiectul de lege din Parlament. Biroul Executiv al Stângii Europene (SE) a aprobat astăzi o declarație împotriva modificării sistemului electoral în țara noastră în condițiile lipsei unui consens larg în această privință.

„Pentru partidele care fac parte din PSE este evident că prin intermediul înaintării acestei reforme Partidul Democrat vrea să obțină controlul asupra componenței următorului Parlament și, prin asta, să evite responsabilitatea pentru tot ceea ce au făcut în procesul de capturare al Moldovei. Partidul Stângii Europene atrage atenția asupra faptului că absoluta majoritate a partidelor parlamentare și extraparlamentare se opun ideii de modificare a sistemului electoral și, în același timp, insistă pe crearea condițiilor pentru desfășurarea unor alegeri libere în următorul Parlament. La fel, PEL evidențiază nota critică a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR privind renunțarea la sistemul proporțional al alegerilor în Moldova”, menționează deputatul comunist Inna Șupac, aflată la Bruxelles, pe pagina sa de Facebook.

Președintele fracțiunii PCRM mai menționează că este important să fie auzită vocea majorității clasei politice, partidelor de opoziție și structurilor internaționale. „Societatea actuală nu se poate afla sub dictarea unui singur partid sau grup îngust de persoane în decursul unei perioade îndelungate de timp. Mai devreme sau mai târziu, dictatura duce la crize politice și sociale sau chiar catastrofe”, mai menționează deputatul comunist.

Partidul Stângii Europene (European Left) este un partid politic la nivel european și o asociație de partide eurocomuniste din Uniunea Europeană și alte țări europene, creat în ianuarie 2004 în scopul de a participa la alegerile din același an pentru Parlamentul EuropeanIdeologic, Stânga Europeană se definește ca fiind un partid eurocomunist.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...