Spania a fost aleasă membru nepermanent al Consiliului de Securitate ONU

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Spania a fost aleasă membru nepermanent al Consiliului de Securitate ONU, depăşind la distanţă Turcia, în cadrul unui vot în Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Turcia a primit 60 de voturi, după patru tururi de scrutin, în timp ce Spania a obţinut 132.

Majoritatea necesară era de două-treimi din ţările membre, adică 128 de voturi.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite are 15 membri, dintre care cinci au statut permanent – Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa.

Venezuela, Malaezia, Noua Zeelandă şi Angola au fost alese din primul tur. Cele cinci noi state membre nepermanente vor începe în ianuarie mandate de doi ani în Consiliul de Securitate ONU, înlocuind Rwanda, Argentina, Coreea de Sud, Australia şi Luxemburg.

Mandatele Lituaniei, Ciadului, Nigeriei, Iordaniei şi statului Chile se încheie la sfârşitul anului 2015.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...