Mediterana de Est stă pe un rezervor de gaze naturale uriaş, încă neexploatat, care ar putea ajuta Europa să-şi resolve problema siguranţei energetice, însă construirea de noi rute pentru conducte necesită stingerea unor conflicte vechi, scrie Bloomberg.
Sutele de mile de conducte submarine vor costa miliarde de dolari şi ridică probleme tehnice. Însă astfel de probleme nu înseamnă nimic pe lângă înţelegerile de ordin politic necesare pentru construirea de rute stabile într-o regiune care abundă în conflicte.
Întreaga regiune ar putea sta pe câmpuri gazeifere uriaşe, iar Europa constituie piaţa ideală: bogată, dar lipsită de surse proprii de combustibil şi disperată să-şi reducă dependenţa de Rusia. Însă pentru ca gazele să ajungă aici este necesară o colaborare strânsă între ţări cu o istorie plină de conflicte şi de lupte.
Câmpul Zohr descoperit de Eni este cel mai mare descoperit până acum, determinându-i şi pe alţii să ia Mediterana de Est în serios. BP a achiziţionat 10% de la Eni în noiembrie. Pentru economia Egiptului, exporturile de gaze s-ar putea dovedi salvatoare.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi premierul israelian Bejamin Netanyahu au ajuns în 2016, după ani de conflict, la o reconciliere determinată în parte de posibilele legături de natură energetică. Turcia primeşte gaze din Rusia şi Iran, însă relaţiile cu ambele sale vecine sunt volatile în ultima vreme. Erdogan şi-ar putea promova ţara ca un hub al regional.
Erdogan şi-a desemnat ginerele Berat Albayrak în poziţia de ministru al energiei, iar un oficial israelian spune că vorbeşte zilnic cu acesta pe WhatsApp. Fostul diplomat american Matthew Bryza este acum director al companiei turce Turcas Petrol, care poartă discuţii de achiziţionare de gaze israeliene. Bryza spune că descoperirile din regiune ar putea contribui de asemenea la rezolvarea disputei privitoare la Cipru.
Eni, Exxon Mobil şi Total se numără printre companiile gata să exploreze în zona Ciprului în cazul eliminării obstacolului politic.
Mulţi analişti văd un gazoduct între Israel şi Turcia via Cipru drept cea mai bună modalitate de a transporta gazele către Europa. Oficialii israelieni şi ai UE au purtat chiar discuţii privitoare la o ambiţioasă rută până în Grecia.
Cine se va ocupa de construcţie? Există o mulţime de companii mari care pariază pe Mediterana de est, însă lucrurile sunt destul de complicate deocamdată.
Din cauza geologiei regiunii construcţia de gazoducte va fi dificilă, potrivit lui Simon Henderson, director al Gulf and Energy Policy Program de la Washington Institute. În plus, există îngrijorare privitoare la preţuri: oferta prea mare la nivel mondial erodează apetitul industriei pentru proiecte costisitoare.
În ultima vreme, însă, optimismul este în creştere. Eni vede Egiptul drept centrul unui hub care ar include Israelul, Ciprul şi Libia şi care ar furniza “soluţii pentru securitatea energetică a Europei”, potrivit CEO-ului companiei, Claudio Descalzi.
Însă pentru ca firmele şi guvernele regionale să se implice este nevoie de un impuls din partea marilor puteri, UE şi SUA.
SUA fac presiuni pentru reunificarea Ciprului şi reconcilierea Israelului şi Turciei, însă nivelul de interes al acestora sub conducerea lui Trump rămâne de determinat. Când SUA au susţinut rute energetice în regiune au încercat adesea să împingă Rusia pe tuşă. Trump spune că va îmbunătăţi relaţiile cu Rusia şi va acorda în general mai puţină atenţie lumii din afară când nu sunt implicate în mod direct interesele americane.
Şi totuşi, secretarul de stat Rex Tillerson, fost CEO al Exxon Mobil, nu este străin de problema gazoductelor. “Controlul în domeniul energiei va fi o prioritate, chiar şi în subconştientul său”, spune Brenda Shaffer, de la Global Energy Center din cadrul institutului de cercetare Atlantic Council.