Socialiștii vor să transforme Republica Moldova în republică semiprezidențială

Socialiștii vor să transforme Republica Moldova în republică semiprezidențială

Deputații socialiști anunță că delegația Comisiei de la Veneția, cu care au discutat despre proiectul cu privire la extinderea atribuțiilor președintelui care i-ar oferi acestuia dreptul de a dizolva Parlamentul, este de partea lor și le recomandă să ceară mai multe atribuții pentru președintele țării, inclusiv cea de a iniția referendumuri constituționale, nu doar consultative, și de a conduce ședințele Guvernului.

„Am discutat propunerea legislativă semnată de 24 de deputați, de completare a Constituției privind împuternicirea președintelui de a dizolva Parlamentului și despre decretul privind referendumul care urmează se se desfășoare în luna septembrie curent. Este imperios necesar să îi acordăm președintelui Republicii Moldova împuterniciri pentru a balansa sistemul politic moldovenesc și a nu da posibilitate Parlamentului de a abuza în unele cazuri”, a anunțat deputatul.

În cadrul unei conferințe de presă, după discuțiile cu delegația Comisiei de la Veneția, deputatul socialist Vasile Bolea a anunțat că aceștia împărtășesc convingerile privind extinderea atribuțiilor președintelui care i-ar oferi acestuia dreptul de a dizolva Parlamentul.

„Noi am simțit că membrii delegației Comisiei de la Veneția sunt de aceeași părere cu noi, de a permite poporului să își exprime voința în cadrul referendumului consultativ. Noi suntem convinși că cetățenii vor răspunde pozitiv la apelul președintelui Dodon, iar după asta Parlamentul și alți subiecți cu drept legislativ vor trebui să vină cu proiecte de lege în vederea implementării dorinței cetățenilor și să dea atribuții suplimentare președintelui de a dizolva Parlamentul”, a mai spus Vasile Bolea.

Citește și: Sîrbu către Dodon, după întrevederea cu Comisia de la Veneția: Să-și pună pofta-n cui!

Totodată, Adrian Lebedinschi a spus că delegația Comisiei de la Veneția le-a recomandat socialiștilor să ceară mai multe atribuții pentru președintele Republicii Moldova, inclusiv cea de a organiza referendumuri constituționale, nu doar consultative, și de a conduce ședințele Guvernului.

„Comisia de la Veneția ne-a recomandat să cerem mai multe atribuții pentru președinte. Acesta trebuie să aibă împuterniciri de a organiza referendumuri constituționale, nu doar consultativ, dar și dreptul de a conduce ședințele Guvernului. Ne duce la sugestia că Comisia susține schimbarea sistemului de guvernare în unul semiprezidențial”, a spus Lebedinschi.

Amintim că la data de 28 februarie curent, președintele Igor Dodon a prezentat un proiect de lege pentru modificarea Constituției, propunând cinci cazuri suplimentare în care Parlamentul poate fi dizolvat, în condițiile în care, actualmente Constituția prevede doar două asemenea căi.

Astfel, Igor Dodon vrea să poată dizolva Parlamentul „după consultarea cu fracțiunile parlamentare” (1); dacă Parlamentul nu a implementat timp de un an voința poporului reprezentată prin referendum consultativ (2); atunci când referendumul privind demisia președintelui Republicii Moldova s-a soldat cu rezultat negativ sau a fost declarat nevalabil de Curtea Constituțională (3); dacă Parlamentul nu a adoptat legea bugetului de stat în termen de două luni de la începutul anului (4); sau „printr-un referendum inițiat de către Președinte” (5).

0