Șmecheria plafoanelor la carburanți: Cum a jonglat ANRE cu prețurile în ultima lună

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noi prețuri plafon pentru comercializarea carburanților. De această dată, instituția a stabilit prețuri mai mici decât cele de acum 2 săptămâni, când au fost stabilite scumpiri majore, dar mai mari față de cele de acum 4 săptămâni.

În perioada 2 – 16 mai benzina auto Premium-95 cu cifra octanică de minimum 95 va ajunge să fie comercializată la prețul de 17,72 lei pentru un litru, iar motorina la prețul de 15,01 lei pentru un litru.kim_jong_un_arme_44077800

În comparație cu ultimele două săptămâni, prețul benzinei auto Premium-95 cu cifra octanică de minimum 95 a fost micșorat cu 46 bani, în timp ce prețul motorinei a scăzut cu 47 de bani. Față de acum 4 săptămâni, benzina va fi mai scumpă cu 22 de bani, iar motorina cu – 17 bani.

Interesant este că, acum două săptămâni ANRE a stabilit prețuri mai mari la carburanți, iar astăzi Agenția a scăzut din plafon. Față de precedentele luni, însă, se atestă un preț mai mare la carburanți.

2 – 16 mai:
benzina auto Premium-95 cu cifra octanică de minimum 95 – 17,72 lei pentru un litru
motorina – 15,01 lei pentru un litru

18 aprilie – 2 mai:
benzina auto Premium-95 cu cifra octanică de minimum 95 – 18,18 lei pentru un litru
motorina – 15,48 lei pentru un litru.

5 – 18 aprilie:
benzina auto Premium-95 cu cifra octanică de minimum 95 – 17,49 lei pentru un litru
motorina – 14,84 lei pentru un litru.

Conform Metodologiei, ANRE, la fiecare 14 zile calendaristice, în ziua de marți, stabilește prețurile plafon de comercializare cu amănuntul a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat și le publică pe pagina sa web până la ora 13.00.

În aceeași zi, fiecare operator de pe piața produselor petroliere va determina, reieșind din prețurile plafon stabilite de ANRE, prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor respective, le va publica pe pagina sa web și le va afișa pe panourile informative de la stațiile de alimentare.

Prețurile stabilite de operatori vor intra în vigoare și se vor aplica pentru toți consumatorii, începând cu ziua de miercuri, ora 00.01.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...