Slusari despre cazul Brăguța: Societatea trebuie să ceară demisia lui Cebotari și Jizdan

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După moartea lui Andrei Braguța la penitenciar, aflat în custodia autorităților, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari și ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan trebuie să-și dea demisia. De această părere este vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandr Slusari.

„După ultimele informații despre moartea domnului Brăguţa toată societate trebuie să ceară demisia lui Cebotari şi Jizdan. Acest om a devenit victima sistemului putred. Dar sistemul nu există fără oameni”, a reacționat Slusari.

Potrivit acestuia, pentru neimplicarea polițiștilor şi a responsabililor din cadrul penitenciarului ar trebui să răspundă miniștrii.

„Timp de câteva zile implicarea sau neimplicarea cumulativă a polițiștilor şi angajaților izolatorului nr. 13 a adus la moartea unui Om. Pentru asemenea deficiențe enorme răspund miniştrii. Cel putin aşa se întâmplă în ţările europene”, afirmă Slusari.

Andrei Brăguţa a fost reținut pe 15 august 2017, după un incident cu poliția de patrulare, care însă a fost scos din penitenciar în sicriu. El a fost reținut pentru 72 de ore și dus în Izolatorul de Detenție Preventivă. Ulterior, a fost învinuit de aplicarea forței fizice asupra polițiștilor. Pe 18 august 2017 judecătorul i-a aplicat arest pentru 30 de zile. Drept urmare, acesta a fost transferat din Izolatorul de detenție provizorie în Penitenciarul nr. 13.

De la apariția cazului în spațiul public, instituțiile de stat au făcut mai multe declarații contradictorii cu referință la circumstanțele în care persoana a fost reținută, starea de sănătate (prezența sau lipsa vătămărilor corporale, diagnoze medicale etc.), circumstanțele transferului în cadrul mai multor instituții de detenție (izolator de detenție, Penitenciar, spitalul de psihiatrie) dar și aplicarea violenței de către alți condamnați sau angajați ai Inspectoratului General al Poliției.

Andrei Brăguţa a decedat în Penitenciarul „Pruncul” la 29 august curent.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...