Situația întreprinderilor de stat: Sute de terenuri neînregistrate și datorii de miliarde, pe umerii cetățenilor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Gestionarea defectuoasă a întreprinderilor de stat, favorizarea unor grupuri de interese și salarii mari ale administratorilor în condiții aproape falimentare. Sunt doar câteva din neregulile depistate la întreprinderile de stat și întreprinderile ce au capital de stat de către Organizația Anticorupție „Transparency International” și IDIS Viitorul.

Potrivit experților, politicul își bagă coada în gestionarea majorității întreprinderilor de stat. „Știm cum au fost numiți conducătorii unor întreprinderi precum „Moldtelecom”, „Moldova-Gaz”. Știm pe ce criterii și în baza căror concursuri”, a declarat expertul anticorupție Ianina Spinei.

Totodată, sute de terenuri și clădiri care aparțin întreprinderilor de stat rămân neînregistrate. Exemple în acest sens ar constitui Ministerul Transporturilor, care, potrivit specialiștilor, deține 240 de terenuri nedeclarate dar și Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, care ar deține 29 de clădiri și 300 de terenuri care nu apar în evidența contabilă.

„Întreprinderile de stat au pierderi substanțiale și datorii de aproximativ 15 miliarde de lei”, a menționat expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Chiar și așa, directorii ori administratorii companiilor în cauză continuă să fie bine remunerați. Drept exemplu poate servi întreprinderea „Calea Ferată”. În condițiile unor pierderi de o sută de milioane și datorii salariale enorme, directorul continuă să ridice lunar 20 de mii de lei.

De fapt, lipsa de transparență este o altă problemă constatată. Mulți dintre reprezentanții întreprinderilor de stat refuză să ofere informații despre salariile pe care le au, ce achiziții au avut pe parcursul unui an, câți bani s-au cheltuit. Se uită despre transparența în ceea ce privește cheltuirea banilor publici.

„Întreprinderea de stat e văzută de funcționar ca un mod de a câștiga un ban în plus. Trebuie să protejăm banul public. Banul public nu este o metodă de a finanța oamenii loiali unor grupuri. Datoria publică, care este peste 23 miliarde, poate să mai crească cu 20-30 procente. Totul se transformă între îndatorire continuă. Statul trebuie să evite asta.”, a declarat Veaceslav Ioniță.

„Înainte de a fura ce a mai rămas în această țară, este necesar să se facă o reevaluare a patrimoniului, să vedem ce și unde pleacă. Să nu dăm gratis în mâini private ceva ce aparține statului”, a spus expertul Transparency Lilia Carasciuc, referindu-se la faptul că, de multe ori, întreprinderile de stat sunt declarate falimentare artificial iar apoi vândute la prețuri de nimic la licitații netransparente.

„Țara nu e săracă, e prost administrată”, a concluzionat și directoru IDIS Viitorul Igor Munteanu.

În acest sens, este necesar să se schimbe cadrul legal astfel încât întreprinderile de stat să nu mai fie considerate paravan pentru promovarea unor grupuri de interese iar banii publici să fie gestionați corect.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...