Ședință amânată în dosarul Mânzat. Și avocatul-vedetă și unul dintre judecători, bolnavi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Curtea de Apel urma să pronunțe astăzi decizia motivată în dosarul ce-l vizează pe avocatul-vedetă Valerian Mânzat. Nu a fost să fie, însă. După nici 5 minute de la începerea ședinței, aceasta a fost amânată. Motivul: Judecătorul care prezidează ședința este pe foaie de boală. Bolnav s-a dovedit a fi și condamnatul Valerian Mânzat.

Avocatul lui Mânzat nu a vrut să precizeze de ce anume suferă clientul său. A menționat, însă, că deși decizia motivată se transformă în una executorie după citire, iar Mânzat ar trebui încătușat, această procedură va dura.

Ședința a fost amânată pentru data de 19 mai.

Valerian Mânzat a fost condamnat la 9 ani de pușcărie fiind învinuit de faptul că a înscenat un accident rutier pentru a stoarce bani din compania de asigurare. Ar fi vorba despre circa 300 de mii de lei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...