Scenariile lui Ghimpu despre ce ar fi rezultat dacă PL nu făcea coaliție cu PD: De ce au ajuns liberalii pe „lista neagră” a lui Plahotniuc

Scenariile lui Ghimpu despre ce ar fi rezultat dacă PL nu făcea coaliție cu PD: De ce au ajuns liberalii pe „lista neagră” a lui Plahotniuc

Liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu descrie mai multe scenarii, care ar fi rezultat dacă PL dădea un răspuns negativ în formarea unei coaliții cu președintele PD, Vladimir Plahotniuc.

Într-un mesaj pe Facebook acesta spune că „Plahotniuc se temea de alegerile anticipate în 2016 precum floarea de cais de ploaia cu grindină” și descrie ce a determinat Partidul Liberal să ia această decizie și ce alte variante ar fi fost dacă răspundea negativ.

„Ar fi fost să rupă fracțiunea PSRM în două (așa cum a rupt fracțiunea PCRM, mai apoi și fracțiunea PLDM), ca cei detașați să intre în noua alianță pro-UE. Posibil da, dar puțin probabil, pentru că în fracțiunea PSRM deputații sunt pro-matușca Rossia și având sprijinul ei au șanse, cred ei, să ajungă la puterea fără a trece la PD. Dodon a înțeles demult că puterea lui e in unitatea partidului si a fracțiunii și cunoscând talentul lui Plahotniuc în „unire deputați” a avut grijă să-și îmbărbăteze ortacii cu victoria lor la viitoarele alegeri”, precizează Mihai Ghimpu.

Președintele PL subliniază că pe agenda zilei era varianta alianței democraților cu socialiștii și comuniștii.

„Alianța PD-ului cu ambele fracțiuni PSRM și PCRM, care ar fi dus la schimbarea direcției politice a Republicii, fără a avea loc alegeri anticipate, în urma cărora la putere ar fi venit partidele pro-ruse, ponderea principală revenindu-i PSRM-ului. Posibil, anume această variantă și era, cred eu, pe agenda zilei. PD avea cu ce se îndreptăți, dând vina pe PL și motivând că din cauza refuzului nostru este “nevoit” sa facă Coaliție cu PSRM și PCRM; drept dovadă servește alianța ascunsă de astăzi cu PSRM spre a-și rezolva propriile probleme”.

Mihai Ghimpu a mai sugerat că primarul suspendat Dorin Chirtoacă ar fi fost reținut pentru ca PD-ul să poată pune mâna pe Primăria Chișinău.

„Dovada uneltirilor este pe față: Primarul General Dorin Chirtoacă este arestat și suspendat din funcție; pe când președintele comisiei formate prin decizia CMC, Nistor Grozavu, care a admis trucarea licitației în proiectul PPP, negocierea și acceptarea contractului cu multe semne de întrebare, după o luna de arest la domiciliu, – eliberat și trecut la control judiciar, devenind și Primar General interimar. Reieșind din faptul cum a decurs ancheta și „probele” pe care le au împotriva lui Dorin Chirtoacă, nu-i exclus ca scenariul de al face vinovat pe Primarul General, iar pe altcineva Primar General interimar sa fi fi fost scris încă în anul 2015, îndată ce Dorin Chirtoacă a câștigat al treilea mandat”, este menționat în mesaj.

Astfel, liderul PL se justifică prin faptul că „pentru a nu ajunge atunci în situația de a pune în pericol vectorul european și de a nu ne face de rușine în fața celor, care ne-au ajutat politic și financiar, noi, liberalii, analizând toate părțile bune și rele, am decis să acceptăm propunerea PD-ului de a forma Coaliția, chiar și cu cei 14 comuniști, în frunte cu Vlad Plahotniuc”.

Mihai Ghimpu mai spune că unele proiecte erau respinse de liberali, dar totuși deranjarea cea mai mare a fost promovarea Unirii Republicii Moldova cu România. „Și asta chiar dacă niciodată nu ni s-a reproșat deschis nimic. Poate fiindcă se cunoștea că noi, liberalii, nu acceptăm manipulări, aranjamente, devieri de la programul partidului, mai ales în problemele naționale, care ar fi fost în detrimentul cetățenilor și în interesul partenerilor din Coaliție sau al străinilor. Tocmai de aceea, bănuiesc, am și nimerit noi „în lista neagră”, iar alții – în funcții și în „îmbrățișările” înflăcărate ale liderului PDM”, conchide președintele PL, Mihai Ghimpu.

0