Sandu îl acuză pe Plahotniuc de atac raider asupra Primăriei Chișinău

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Lidera Partidului Acțiune şi Solidaritate, Maia Sandu, îl acuză pe oligarhul şi liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, de atac raider asupra Primăriei Chișinău.

În opinia liderei PAS, numirea fostului director al companiei Gas Natural Fenosa, Silvia Radu, la funcţia de primar interimar general al Chișinăului reprezintă „un atac raider în stilul lui Plahotniuc asupra Primăriei, care ar trebui să completeze dosarul de uzurpare a puterii examinat de procurori”.

„Plahotniuc a reușit să le impună chișinăuienilor un primar pentru care la alegerile prezidențiale au votat 1327 de cetățeni din Chișinău, adică în jur de 0.3%, cheltuind aproape 5 milioane de lei pentru campanie. Numirea Silviei Radu în funcția de primar general interimar este, de fapt, un atac raider în stilul lui Plahotniuc asupra Primăriei, care ar trebui să completeze dosarul de uzurpare a puterii examinat de procurori. Din păcate, preluarea controlului primăriei de către PD pe această cale și jocul PD-PSRM de-a referendumul pentru demiterea lui Chirtoacă nu au nicio legătură cu interesul cetățeanului”, spune Maia Sandu.

Citeşte şi: (GRAFIC) Primar de Chișinău cu 0,35% susținere; Câte voturi a acumulat Silvia Radu la prezidențiale, în capitală

În opinia acesteia, dacă în discuție ar fi vorba de ceea ce-și doresc oamenii, atunci întregul Consiliu Municipal, împreună cu Primarul, și-ar da demisia, punând punct circului și lăsând oamenii să aleagă.

Citeşte şi: Cum a ajuns Silvia Radu primar interimar al Chișinăului și ce condiție i-a pus lui Grozavu

Silvia Radu declară că primarul interimar general al Chișinăului, Nistor Grozavu, i-a propus să ocupe fotoliul, iar după ce i s-a explicat situația în care se află Primăria, acesta a acceptat propunerea.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...