Rusia, suspendată din toate competițiile atletice; Ar putea urma o lovitură mult mai dură

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

IAAF a decis vineri seară suspendarea provizorie a Rusiei din toate competiţiile atletice, ca urmare a scandalului de dopaj în care aceasta este implicată. Decizia a fost luată în urma unui vot organizat în consiliul IAAF, acesta fiind covârşitor în favoarea suspendării: 22-1.

„Mesajul nu putea fi mai clar. Este o ruşine ce s-a întâmplat cu Rusia, dar şi un semnal de alarmă. Trebuie să se trezească şi să facă schimbările necesare”, a explicat Lord Coe, preşedintele IAAF.

Comisia mandatată de Agenţia Mondială Antidoping să ancheteze multiplele scandaluri de dopaj din atletism a făcut public un raport exploziv, luni, la Geneva. Ea recomandă în principal suspendarea Rusiei din toate competiţiile şi retragerea acreditării laboratorului antidoping de la Moscova, care a distrus 1.417 eşantioane, şi înlocuirea directorului său.

Comisia acuză guvernul rus (ministrul Sporturilor şi agenţii săi de informaţii) „de intimidare” directă a laboratorului de la Moscova.

Raportul, care consideră că JO 2012 de la Londra au fost „sabotate” prin prezenţa unor atleţi dopaţi, recomandă şi suspendarea pe viaţă a cinci atleţi ruşi, între care campioana olimpică en titre în proba de 800 m, Maria Savinova.

În aceste condiții, Rusia riscă să fie suspendată din toate competițiile sportive, inclusiv de la Campionatul European de fotbal din 2016.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...