Rusia condamnă un „genocid” împotriva rusofonilor din estul Ucrainei și declanșează o anchetă penală

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Federația Rusă a lansat luni o anchetă penală pentru „acte de genocid” comise împotriva comunităţilor rusofone din estul Ucrainei, susținând că cel puțin 2.500 de persoane au fost ucise acolo, transmite AFP.

„Comitetul de anchetă lansează o procedură penală pentru acte de genocid împotriva populaţiilor rusofone din republicile populare Lugansk şi Doneţk”, a anunțat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Vladimir Markin.

„Persoane neidentificate din conducerea politică şi militară a Ucrainei, forţele armate ucrainene, Garda Naţională şi formaţiunea paramilitară Sectorul Dreapta au dat ordine pentru distrugerea totală a cetăţenilor rusofoni”, adaugă oficialul rus.

Potrivit lui Vladimir Markin, bilanţul conflictului din Ucraina este de cel puţin 2.500 de morţi, iar 500 de clădiri rezidenţiale au fost distruse.

Conform estimărilor Naţiunilor Unite, confruntările armate din regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, care durează de peste cinci luni, s-au soldat cu peste 3.200 de morţi. Circa 600.000 de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...