Rusia aşteaptă ca SUA să renunţe la planul sistemului antirachetă după acordul cu Iranul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia se aşteaptă ca Statele Unite şi NATO să anuleze planul de instalare a elementelor antibalistice în Europa în contextul acordului marilor puteri cu Iranul în domeniul nuclear, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Potrivit lui Lavrov, Moscova aşteaptă ca Administraţia Barack Obama să abandoneze planurile de construire a unui sistem antirachetă în Europa, dat fiind că Washingtonul a prezentat proiectul antibalistic ca fiind îndreptat împotriva unor ţări precum Iranul şi Coreea de Nord, care nu se conformează reglementărilor internaţionale, comunică Mediafax, citând agenția rusă TASS.

Lavrov a amintit că preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a declarat la Praga, în anul 2009, că nu ar mai fi necesară crearea unui segment european al sistemului antirachetă dacă va fi soluţionată criza nucleară iraniană.

„De aceea, astăzi le-am atras atenţia colegilor noştri americani asupra acestui fapt şi aşteptăm o reacţie”, a declarat marţi Lavrov.

„Este clar că acordul cu Iranul va influenţa situaţia generală în Orientul Mijlociu, în nordul Africii şi în zona Golfului Persic”, a spus şeful diplomaţiei ruse, potrivit agenţiei TASS.

Amintim că Iranul şi marile puteri din grupul P5+1 (SUA, M.Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) au ajuns, marţi, la un acord privind programul nuclear iranian.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...