Rusia amenință Franța cu judecata

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia va declanșa o acțiune în justiție împotriva Franței, dacă țara europeană nu va livra forțelor navale ruse prima navă din clasa Mistral, a anunțat marți ministrul adjunct al Apărării, Iuri Borisov, citat de Ria Novosti.

„Dacă francezii nu ne livrează nava, ne vom adresa justiției și vom cere despăgubiri. Comportamentul părții ruse este strict reglementat de contractul semnat cu Parisul”, a declarat Borisov, într-un interviu pentru postul de televiziune al armatei Zvezda.

Președintele Franței, François Hollande, a decis marți suspendarea livrării către Rusia a primei nave din clasa Mistral — Vladivostok — ca represalii pentru poziția Moscovei în criza ucraineană.

Potrivit unui comunicat de la Palatul Elysée, șeful statului francez „a considerat potrivit să suspende, până la noi ordine” autorizarea necesară exportării primei nave Mistral în Rusia.

Moscova se abține deocamdată să depună reclamație împotriva Franței după această decizie, așteptând realizarea contractului de către Paris, a spus ministrul adjunct al apărării Rusiei, potrivit căruia contractul semnat între Rusia și Franța include prevederi precise cu privire la termenul de livrare a navei.

Astfel, Franța trebuia să livreze Rusiei prima navă din clasa Mistral încă la 1 noiembrie 2014, dar această dată putea fi amânată cu 30 de zile, de comun acord între părți, fără nicio penalitate. La 14 noiembrie, Moscova a declarat că mai așteaptă până la sfârșitul lunii înainte de a reclama despăgubiri pentru neexecutarea contractului și că sumele solicitate vor fi făcute publice.

Pe de altă parte, Letonia a salutat decizia președintelui François Hollande. „Va fi o rușine pentru Uniunea Europeană dacă Rusia va primi (nave din clasa) Mistral”, a avertizat ministrul de externe leton, Edgars Rinkevics.

„Pentru Letonia este inacceptabil ca o țară a UE să plănuiască să livreze Rusiei echipamente militare sau nave Mistral”, a spus el. „Cred că ar fi fost destul de neobișnuit și o rușine pentru UE dacă nava portelicopter ‘Sevastopol’, construită în UE, ar fi intrat în portul Sevastopol” (anexat de Rusia), a adăugat ministrul leton de externe.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...