Într-o lume a cererii reduse pe piața internă, oficialii din guvernele țărilor dezvoltate și din economiile emergente s-au arătat tentați să atingă creșterea economică dorită și să creeze noi locuri de muncă prin creșterea nivelului exporturilor.
Acest lucru necesită o monedă depreciată și punerea în practică a unor seturi de politici monetare convenționale și neconvenționale care să regleze cursul de schimb la nivelul dorit, observă economistul Nouriel Roubini, în analiza lunară publicată de portalul Project Syndicate.
Relaxarea cantitativă, un fenomen la modă
De la începutul anului, mai mult de 20 de bănci centrale din întreagă lume au recurs la politici monetare relaxate, urmând exemplul Băncii Centrale Europene și pe cel al Băncii Japoniei.
În zona euro, țările situate la periferie aveau nevoie de deprecierea monedei pentru a reduce deficitul extern și a reporni creșterea economică.
Însă, deprecierea monedei euro, declanșată de programul de relaxare cantitativă, a amplificat excedentul de cont curent al Germaniei, care ajunsese la 8% din PIB încă de anul trecut.
Cum și excedentele externe înregistrate de alte economii din interiorul uniunii monetare sunt de asemenea în creștere, dezechilibrul din zona euro este la un nivel alarmant și își continuă creșterea.
În Japonia, relaxarea cantitativă a fost o măsură primordială în programul de reforme al premierului Shinzo Abe.
Lansarea sa a slăbit automat yenul, iar în prezent se așteaptă ca nivelul schimburilor comerciale să crească.
Efectul programelor de relaxare cantitativă de pe cele două piețe asupra dolarului american a fost resimțit brusc.
Acesta s-a apreciat rapid și față de alte monede ale unor țări exportatoare de materii prime, Australia și Canada, ca și față de monedele din economiile emergente.
Pentru aceste state, prăbușirea prețului petrolului și a materiilor prime au declanșat o depreciere a monedei care are un rol protector asupra creșterii economice și a pieței muncii în fața unui nivel redus al exporturilor.
Calcule greșite
Dolarul a înregistrat o apreciere și față de valutele unor economii marcate de o fragilitate economică și financiară: deficite fiscale și de cont curent, inflație în creștere și contracții în creșterea economică, un grad mare de îndatorare pe piața internă și externă și instabilitate politică.
Până și China a permis yuanului să se deprecieze în raport cu dolarul, în cursul anului trecut, iar pe fondul unei reduceri a creșterii economice nu ar fi de mirare ca guvernul de la Beijing să mai lase încă o dată frâu liber la deprecierea monedei.
Între timp, excedentul comercial se accentuează, în parte pentru că China se debarasează de surplusul de bunuri pe piața globală.
Până de curând, oficialii de la Washington nu s-au arătat îngrijorați de aprecierea dolarului, pentru că perspectiva creșterii economice din Statele Unite era mult mai favorabilă decât cea de pe piața europeană sau japoneză.
Într-adevăr, la începutul anului se estima ca, în ciuda aprecierii constante a dolarului, existau premisele unei creșteri a PIB de 3%.
La fel ca unele dintre piețele emergente, America miza din plin pe scăderea prețului petrolului și dezvoltarea noilor locuri de muncă pentru a crește veniturile și consumul.
Pentru economiștii americani devenea clar că, exceptând sectorul energetic, cheltuielile de capital și investițiile în sectorul imobiliar urmau să cunoască o perioadă de înflorire odată cu reluarea ritmului susținut de creștere economică.
Însă aceste calcule s-au schimbat rapid, dând apă la moară celor care prevesteau o perioadă nefastă odată cu aprecierea dolarului.
De altfel, trendul ascendent al monedei americane a fost mai rapid decât se aștepta cineva și, după cum reflectă datele statistice din primul trimestru, impactul asupra exporturilor, inflației și a creșterii economice SUA se face simțit din plin.
Mai mult, cererea pe piața internă întârzie să își facă simțită prezența, creșterea consumului nu s-a materializat, iar cheltuielile de capital și investițiile în sectorul imobiliar sunt cu mult sub așteptări.
Război pe față
Ca efect al acestor calcule eronate, Statele Unite au intrat într-un război al valutelor pentru a preveni aprecierea viitoare a dolarului.
Oficialii Rezervei Federale nu se feresc să vorbească explicit despre monedă ca despre un factor care afectează exporturile, inflația și creșterea economică.
Vocea lor este dublată de cea a reprezentanților din guvernul federal care acuză Germania și restul zonei euro că au adoptat un set de măsuri menit doar să slăbească moneda europeană fără a da un impuls pieței interne de consum prin stimuli fiscali și o creștere rapidă a salariilor.
Toate declarațiile vor fi însoțite și de adoptarea unor politici monetare care să reducă riscurile unei contracții a creșterii economice și pe cel al inflației reduse, cauzate de aprecierea dolarului.
Prin urmare, creșterea dobânzii de referință anunțată de oficialii Rezervei Federale va fi efectuată mult mai târziu și într-un ritm mult mai lent pentru a contrabalansa efectul aprecierii rapide a dolarului.
Dar războaiele valutelor duc de obicei la tensiuni în comerțul internațional, iar vestea nu pică deloc bine pentru actualul guvern american, prins în mijlocul negocierilor pentru perfectarea Parteneriatului Trans-Pacific.
Nesiguranța privind asigurarea majorității în Congresul american este acum dublată și de cea a unui potențial refuz al partenerilor asiatici, ale căror mărfuri exportate pe piața din SUA ar putea face obiectul unor taxe tarifare aplicate produselor provenite din țări angrenate în „manipularea cursului valutar”.
Lumea întreagă ar avea de câștigat dacă majoritatea guvernelor ar fi adepte ale unei politici care să încurajeze creșterea economică prin consumul intern, în locul celei de „vânzător milog pe piețele din vecinătate”, punctează Nouriel Roubini.
Însă acest lucru presupune ca guvernanții și oficialii din băncile centrale să se bazeze mai puțin pe politicile monetare și mai mult pe cele fiscale, cum ar fi cea de încurajare a investițiilor în infrastructură.
Inclusiv creșterea veniturilor populației prin creșterea salariilor și stabilirea veniturilor minime în raport cu necesarul de consum poate avea un efect benefic asupra evoluției economice decât cel dat de deprecierea monedei.
Totalul balanței comerciale globale este zero, iar acest lucru arată că nu toate țările pot juca rolul de exportator net, iar un război al valutelor nu aduce pentru unii participanți decât câștiguri înmulțite cu zero.
Acesta este poate și unul din motivele pentru care intrarea Americii în acest război nu a fost decât o chestiune de timp.