România rămâne primul partener economic al Republicii Moldova; Rusia pierde piața moldovenească

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

România rămâne primul partener economic al Republicii Moldova, în primele nouă luni ale anului, în timp ce Rusia pierde piața moldovenească, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS).

Republica Moldova a exportat, în primele nouă luni ale anului, în România mărfuri în valoare de peste 333 de milioane de dolari americani, cu 5,3% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, în timp ce exporturile României în țara noastră au crescut până la 437 milioane de dolari americani, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.

De cealaltă parte, scad schimburile comerciale dintre ţara noastră şi Rusia. În ianuarie-septembrie, pe piaţa moldovenească au ajuns mărfuri din Federația Rusă în valoare de 385 milioane de dolari, cu peste 20% mai puțin decât în perioada similară a anului trecut, iar Moldova a exportat mărfuri în valoare de 174 de milioane de dolari, cu aproape 50% mai puțin.

În total, exporturile Republicii Moldova în primele nouă luni ale anului au ajuns la aproape 1.448 milioane de dolari americani, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2014 cu 16,6%. În acelaşi timp, importurile au ajuns la aproape 2.962 milioane de dolari americani, în scădere cu aproape 23,4%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...