O româncă însărcinată a fost salvată de un șofer de taxi în Marea Britanie, după ce un alt român, traficant de carne vie, i-a cerut să o ducă la un bordel.
Taximetristul a observat în timpul cursei că femeia este speriată și a întrebat-o ce s-a întâmplat, moment în care aceasta a izbucnit în plâns.
Femeia însărcinată i-a povestit taximetristului cum românul în vârstă de 26 de ani a chemat-o în Marea Britanie sub falsa promisiune a unei slujbe de maseuză și a obligat-o apoi să presteze servicii sexuale.
Taximetristul a chemat ulterior poliția, care l-a arestat pe traficant.
Românul a negat că ar fi traficat-o pe femeie în Marea Britanie, dar a fost pus sub acuzare, găsit vinovat și condamnat la nouă ani de închisoare în absența sa, deoarece nu s-a mai prezentat în instanță după ce a fost eliberat pe cauțiune. În prezent este căutat de autorități.
stirileprotv.ro