Roger Federer a câștigat Australian Open; Finală fabuloasă cu Nadal

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Tenismanul Roger Federer, locul 17 ATP, a câştigat pentru a cincea oară turneul Australian Open, al 18-lea trofeu de Grand Slam din cariera sa, învingându-l în finala de la Melbourne, duminică, scor 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3, pe spaniolul Rafael Nadal.

La 35 de ani, „Swiss Maestro” a devenit al doilea cel mai bătrân câştigător de Grand Slam din istorie, doar Ken Rosewall, în 1972 (37 de ani) depăşindu-l la acest capitol. Dar pentru a ridica din nou trofeul în Australia, Roger a trebuit să-l învingă pe cel mai redutabil adversar al săur, Rafa Nadal. Ibericul îl conducea categoric în confruntările directe, 23-11, iar la Grand Slamuri diferenţa era şi mai categorică: 8-2 în favoarea spaniolului.

În urma acestui succes, Federer a ajuns la 5 turnee de Grand Slam câștigate în Australia, 7 la Wimbledon, 5 la US Open și unul la Roland Garros.

De cealaltă parte, Rafael Nadal rămâne cu 14 turnee de Grand Slam în palmares, dintre care unul la Australian Open.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...