Ribery s-a accidentat din nou și va absenta o perioadă îndelungată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Accidentarea suferită de Franck Ribery (32 de ani) la coapsă, pe 11 decembrie, în Champions League, este mai serioasă decât s-a crezut iniţial.

El abia revenise după o accidentare care-l ținuse departe de gazon 9 luni și chiar a marcat un gol în campionat. În ultimii 2 ani Ribery a avut mai multe accidentări, el neputând să joace nici la Campionatul Mondial din 2014.

Francezul s-a accidentat din nou în meciul cu Dinamo Zagreb, câştigat în deplasare de bavarezi cu 2-0 în UCL.

Ieşit de pe teren la pauză, Ribery a fost supus unor teste medicale în urma cărora clubul său a anunţat că jucătorul va rata ultimele trei partide din 2015.

Campionatul din Germania va intra duminică seara în pauza de iarnă, care va dura patru săptămâni, însă, conform jurnaliștilor de la „Kicker”, Ribery nu se va reface până la reluarea sezonului din Bundesliga, pe 22 ianuarie, când Bayern va juca în deplasare cu Hamburg SV. Perioada de refacere este estimată la două luni de zile.

Sursa citată adaugă că noua accidentare a lui Ribery a generat tensiuni între antrenorul Pep Guardiola şi medicul lui Bayern, Volker Braun, care consideră că francezul a revenit prea devreme pe gazon.

Pentru ultimul său meci al anului, Bayern Munchen, campioana de toamnă, se va deplasa sâmbătă la Hanovra, unde îi va avea la dispoziţie, în absenţa lui Ribery, pe Arjen Robben, Douglas Costa, Medhi Benatia şi David Alaba.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...