Rezervele valutare ale Chinei au atins cel mai scăzut nivel de după luna martie 2011

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rezervele valutare ale Chinei, cele mai mari din lume, au înregistrat luna trecută cea mai mare scădere din acest an, coborând la cel mai redus nivel de după luna martie 2011, semn că ieşirile de capital continuă în pofida recentelor semnale potrivit cărora a doua economie a lumii se stabilizează, transmite Reuters.

Conform datelor publicate luni de Banca Centrală a Chinei, în luna octombrie 2016 rezervele valutare ale Chinei au scăzut cu 45,7 miliarde de dolari, până la 3.121 miliarde de dolari. Luna octombrie a fost a patra lună consecutivă de scădere a rezervelor valutare ale Chinei, însă declinul de luna trecută a fost semnificativ mai mare faţă de scăderea de 18,79 miliarde de dolari înregistrată în luna septembrie. De asemenea, economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un declin de 26 de miliarde de dolari până la 3.140 miliarde de dolari.

Operatorii de pe piaţă sunt de părere că Banca Centrală a Chinei a intervenit pe pieţele valutare pentru a vinde dolari şi a susţine astfel cursul de schimb al yuanului, care în luna octombrie a atins cel mai scăzut nivel din ultimii şase ani.

În aşteptarea majorării dobânzii de bază de către Rezerva Federală, în luna octombrie dolarul american s-a apreciat cu 3% în raport cu principalele valute, ceea ce a redus valoarea lor în rezervele Chinei. De asemenea, îngrijorările referitoare la încetinirea economiei chineze şi creşterea datoriei publice au stimulat ieşirile de capital, ceea ce a pus noi presiuni asupra yuanului, susţin analiştii.

Anul trecut, rezervele valutare ale Chinei au înregistrat o scădere record de 513 miliarde de dolari, după ce autorităţile de la Beijing au devalorizat yuanul, ceea ce a dat naştere la un val de ieşiri de capital care a riscat să destabilizeze economia şi a alarmat pieţele financiare globale. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteaptă ca yuanul să se deprecieze cu alte 2% în următoarele 12 luni, până la un nivel care nu a mai fost înregistrat după criza globală.

Deprecierea monedei chineze este una din principalele îngrijorări pentru mai mult de jumătate dintre cei mai bogaţi chinezi, 60% dintre aceştia declarând că intenţionează să cumpere proprietăţi peste hotare în următorii trei ani pentru a se proteja astfel de deprecierea yuanului, susţin un articol publicat în revista Hurun.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...