Visul Uniunii Europene de a crea „un cerc de prieteni” din Caucaz până în Sahara s-a transformat într-un coșmar, în contextul în care conflictele din afara granițelor sale trimit valuri de refugiați înspre blocul comunitar, se arată într-un amplu comentariu al Reuters.
Spre deosebire de succesul eforturilor de extindere spre Est care au transformat foste țări comuniste în democrații de piață prospere, Politica Europeană de Vecinătate, lansată în 2003, a fost un eșec spectaculos.
A oferit bani, asistență tehnică și acces la piețe, dar nu și statutul de membru, unui număr de 16 țări de la Est și Sud în schimbul adoptării de norme democratice, administrative și economice ale Uniunii Europene.
„Așa cum vedem acum situația, este dificil de evitat concluzia că suntem înconjurați nu de ‘un cerc de prieteni’, ci de ‘un cerc de foc'”, a declarat la începutul acestui an fostul premier suedez Carl Bildt.
Eșecul în a stabiliza sau democratiza statele din vecinătatea UE a fost parțial rezultatul unor forțe pe care Bruxellesul nu le putea controla: resentimentul Rusiei în legătură cu prăbușirea Uniunii Sovietice, precum și disputele politice și sectariene din Orientul Mijlociu.
Cinci din cele șase țări incluse în Parteneriatul Estic — Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia și Azerbaidjan — sunt slăbite de „conflicte înghețate” nerezolvate, în care Moscova are un cuvânt de spus. Cea de-a șasea, Belarusul, este un regim autoritar, care a fost supus sancțiunilor UE și care a respins oferta privind un acord de liber schimb.
Oficiali ai UE recunosc acum că acest cadru menit a angaja și transforma vecinii blocului comunitar era sortit eșecului încă de la început, din cauza unui amestec de aroganță și naivitate, mai notează Reuters.
„Ideea era de a avea un cerc de prieteni care să fie împreună cu noi, dar care să nu devină membri ai UE. A fost o atitudine de superioritate, Uniunea Europeană spunând tuturor ce să facă deoarece credeam că vor să fie ca noi”, a explicat Christian Danielsson, șeful Departamentului pentru politica de vecinătate și extindere al Comisiei Europene.
Abordarea UE presupunea prea puține recompense și prea multe condiții, implicând monitorizări considerate intruziuni și față de care liderii autoritari și oligarhii locali de la Minsk, Baku, Cairo sau Alger au opus rezistență, văzându-le ca o amenințare la adresa intereselor lor.
Politica UE stabilea același tip de relație cu state cu niveluri extrem de diverse ale dezvoltării economice și guvernanței, majoritatea fiind slab pregătite pentru a aplica seriile de legi ale UE privind piața, mediul, sănătatea sau siguranța.