Reușitele Moldovei în procesul de asociere cu UE au fost discutate la Bruxelles

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Progresele obţinute de Republica Moldova în implementarea Acordului de Asociere pe mai multe sectoare au fost discutate la Bruxelles la cea de a doua reuniune a Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. În cadrul secţiunii dedicate dialogului politic şi reformelor, a fost abordat şi subiectul alegerilor prezidenţiale, în special modul în care sunt respectate recomandările organizaţiilor internaţionale de referinţă.

Alte subiecte pe agenda de discuţii au vizat măsurile întreprinse în vederea respectării angajamentelor aferente funcţionării unui stat de drept, inclusiv reforma Curţii Constituţionale, combaterii corupţiei, reforma administraţiei publice şi cooperarea cu societatea civilă. În acest context, reprezentanţii UE au reiterat disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova în implementarea acestor reforme, menţionând cu titlu aparte programul de asistenţă destinat reformei administraţiei publice. La acest capitol autorităţile moldoveneşti au fost încurajate să includă în procesul de reformare şi autorităţile locale, asigurând promovarea principiului de descentralizare.

La examinarea capitolelor privind reforma justiţiei şi combaterea corupţiei au fost prezentate detalii privind noile pachete de legi adoptate de legislativul de la Chişinău în cadrul Foii de Parcurs de reforme prioritare, dar şi informaţii privind aplicarea acestora. Domeniul economic a fost marcat de dialogul Republicii Moldova cu FMI, inclusiv s-a discutat despre nivelul de implementare a recomandărilor sectorului bancar.

Discuţiile privind cooperarea în domeniul comercial şi, respectiv, implementarea componentei Acordului de Asociere privind Zona de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător cu UE vor continua pe 19 octombrie în cadrul Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană în configuraţia comerţ.

Reuniunile Comitetului de Asociere şi Comitetului de Asociere în configuraţia comerţ sunt evenimente care se desfăşoară anual şi au rolul discutării celor mai importante progrese, dar şi provocările în implementarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...