Renato Usatîi, la deschiderea magazinului Kaufland în Bălți: Este o confirmare că municipiul nostru devine tot mai atractiv pentru investitori

by D M
Distribuiti mai departe...

Președintele Partidului Politic ,,Partidul Nostru’’, Renato Usatîi, a participat astăzi la Bălți, la deschiderea primului magazin Kaufland construit în afara Chișinăului. În discursul de inaugurare, Renato Usatîi a vorbit despre locurile de muncă create pentru bălțeni prin această investiție, dar și despre potențialul tot mai mare de dezvoltare a municipiului.

,,Astăzi, pentru municipiul Bălți este un eveniment foarte important, participăm împreună la deschiderea unui obiectiv comercial care sunt sigur că, pentru anii viitori, va fi un exemplu pentru municipiul Bălți. Din partea locuitorilor municipiului Bălți, vreau să mulțumesc tuturor instituțiilor care au făcut posibil ca acest obiectiv să apară, anume, în municipiul Bălți. Sunt sigur că, în timpul apropiat, vom avea posibilitatea reală de a extinde municipiul Bălți, prin satele care trebuiau de mai mulți ani să fie partea a municipiului, pentru ca investitorii să vadă că în municipiul Bălți există un potențial foarte mare de dezvoltare economică și socială. Vreau să mulțumesc Guvernului Germaniei și Guvernului României pentru contribuțiile semnificative acordate și cred că, împreună, vom avea posibilitatea să creștem aceste investiții.”, a declarat Renato Usatîi.

Președintele Partidului Politic ,,Partidul Nostru’’ a menționat că administrația locală din Bălți rămâne cea mai transparentă autoritate locală din țară, iar asta reprezintă o garanție pentru orice investitor.

“Faptul că primăria municipiului Bălți este, pentru mai mulți ani la rând, cea mai transparentă din Republica Moldova demonstrează poziționarea noastră, că suntem deschiși pentru orice parteneriat, pentru orice investiție. Bine ați venit la Bălți! Vă mulțumesc pentru locurile de muncă create pentru bălțeni și că ați avut grijă nu doar să construiți, dar să amenajați ceva frumos și în fața centrului comercial și sunt sigur că sunteți un exemplu și pentru alți agenți economici”, a precizat Renato Usatîi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.