Reacția Moscovei la informația potrivit căreia Putin a afirmat că „dacă vrea”, ia Kievul în „două săptămâni”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Declarația președintelui rus, Vladimir Putin, privind posibilitatea ocupării Kievului în două săptămâni, evocată de către președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a fost „scoasă din context”, a declarat marți consilierul diplomatic al Kremlinului Iuri Ușakov.

„A fost scoasă din context și a căpătat o conotație cu totul diferită”, a afirmat Ușakov, citat de Itar-Tass.

Mai mult chiar, Ușakov l-a acuzat pe Barroso că a procedat „incorect” dezvăluind detaliile convorbirii telefonice, acesta fiind un gest ce „trece dincolo de limitele practicilor diplomatice”.

„Dacă această afirmație a fost făcută, nu este demnă de un politician serios. Indiferent dacă aceste cuvinte au fost pronunțate sau nu, citatul este unul scos din context”, a mai spus Ușakov.

Amintim că, luni, cotidianul italian la Repubblica a dezvăluit detalii din cadrul discuțiilor liderilor europeni la ultimul summit al Consiliului European. Conform publicației, Putin ar fi fost caracterizat drept un lider „imprevizibil” și „irațional”, iar președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, ar fi afirmat că liderul de la Kremlin l-a amenințat în cursul unei convorbiri telefonice că „dacă vrea, ia Kievul în două săptămâni”.

Citește și: Putin înspăimântă liderii europeni: Este total „imprevizibil” și „irațional”


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...