Unai Emery susţine că Neymar nu va pleca de la PSG. Declaraţia vine pe fondul informaţiilor apărute în presa din Occident, care susţin că Real Madrid încearcă să-l transfere pe starul brazilian.
El Mundo Deportivo a scris săptămâna trecută că Florentino Perez încearcă imposibilul. Catalanii susţin că preşedintele lui Real Madrid s-a întâlnit cu tatăl lui Neymar şi au discutat despre un eventual transfer. Asta în condiţiile în care PSG i-a plătit Barcelonei nu mai puţin de 222 de milioane de euro.
Însă Unai Emery spune că Neymar va rămâne la PSG. Antrenorule echipei din Paris susţine că a avut şi o discuţie cu jucătorul şi acesta şi-a exprimat dorinţa de a continua la PSG.
”Când l-am luat (n.r. de la FC Barcelona), am avut un scop precis: clubul şi preşedintele vor să rămână aici şi Neymar va rămâne aici. Toţi fotbaliştii sunt oameni înainte de a fi jucători. Am vorbit cu Neymar şi asta este mai presus de orice zvon”, a declarat Emery, potrivit Mirror Sport.