Rasmussen: Putin se pregătește să atace un stat baltic, pentru a testa NATO

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vladimir Putin are ambiții care merg dincolo de Ucraina și ar putea ataca unul din statele baltice pentru a testa solidaritatea NATO, a afirmat fostul secretar general al Alianței, Anders Fogh Rasmussen, citat vineri de ziarul britanic The Daily Telegraph.

„El vrea să meargă dincolo de Ucraina. Putin vrea să redea Rusiei poziția sa de mare putere. Există o mare probabilitate ca el să intervină în (regiunea) Baltică pentru a testa articolul 5 al NATO”, a declarat Rasmussen pentru cotidianul amintit.

Articolul 5 din Tratatul Alianței Nord-Atlantice stipulează că un atac armat împotriva uneia din țările membre „va fi considerat un atac îndreptat împotriva tuturor părților”. Și, în consecință, acestea vor sprijini „partea sau părțile atacate”, inclusiv prin forță dacă va fi necesar, amintește AFP.

„Putin știe că el va fi învins dacă va trece linia roșie și atacă un aliat al NATO. Dar el este un specialist al războiului hibrid”, combinând diferite tipuri de operațiuni pentru a destabiliza un stat, a mai declarat Rasmussen.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...