Putin primeşte o nouă lovitură, de data aceasta din partea Chinei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vladimir Putin vrea ca în timpul vizitei la Shanghai să încheie un acord pentru livrarea de gaze ruseşti Chinei, după peste un deceniu de negocieri dificile din cauza preţului, scrie Bloomberg. Situaţia în care se află şeful statului rus s-a inversat însă faţă de era lui Iosif Stalin şi Mao Zedong, când China era puternic dependentă de ajutorul sovietic.

Contractul este „aproape finalizat”, a declarat preşedintele rus presei din China, într-un interviu publicat anterior vizitei.

Însă Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping au semnat marţi, la Shanghai, mai multe acorduri bilaterale, dar nu şi cel referitor la livrările de gaze ale Gazprom, evaluat la 400 de miliarde de dolari, negocierile urmând să continue, relatează Bloomberg.

Discuţiile vor continua, cele două ţări sunt interesate de un compromis, a declarat directorul general al Gazprom, Alexey Miller.

Rusia vrea să consolideze relaţiile cu China în contextul crizei din Ucraina, care a condus la o îndepărtare a ţării de Statele Unite şi ţările europene. Relaţia cu China, cel mai mare partener comercial al Moscovei, cu schimburi totale de 96 de miliarde de dolari anul trecut, devine şi mai importantă, întrucât escaladarea sancţiunilor riscă să împingă economia Rusiei în recesiune.

„Relaţiile Chinei cu Rusia vor trebui să se dezvolte, odată cu deteriorarea celor cu Occidentul. Mai degrabă Beijingul, şi nu Moscova, va fi puterea cu mai mare greutate”, a declarat Dmitri Trenin, director la centrul Carnegie din Moscova.

Gazprom vrea să construiască un gazoduct în valoare de 22 de miliarde de dolari către China, care să transporte anual 38 de miliarde de metri cubi de gaze. Compania ar putea începe să livreze gaze în China în 2019 sau 2020, a declarat în martie ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak.

Această cantitate de gaze este aproape un sfert din consumul actual al Chinei şi circa 10% din cererea estimată până în 2020, a arătat Gordon Kwan, director pentru cercetări în domeniul petrolului şi gazelor la Nomura International Hong Kong.

Pentru Gazprom, cantitatea este egală cu aproximativ 20% din livrările de gaze destinate Europei, cea mai mare piaţă de export a companiei.

Acordul a fost amânat întrucât Rusia vrea să utilizeze contractele de vânzare de gaze în UE ca preţ de referinţă, în timp ce China a propus un preţ mai mic, bazat pe importurile pe care le efectuează din Asia Centrală.

Preţul mediu al gazelor livrate de Gazprom în Europa a fost anul trecut de 380,5 dolari pentru o mie de metri cubi. Compania de brokeraj CLSA estimează un preţ al gazelor care vor fi livrate Chinei de 335-350 dolari pentru o mie de metri cubi. Acest preţ ţintă, echivalent cu aproape 400 de miliarde de dolari pentru un contract pe termen de 30 de ani, este apropiat de cel al importurilor de gaze din Turkmenistan.

Inversarea rolurilor, evidenţiată de evoluţia economică din ultimii 35 de ani

În 1979, când Deng Xiaoping începea transformarea economică a Chinei, PIB al ţării era de numai 40% din cel al URSS, potrivit unui studiu al Centrului pentru Reformă Europeană. În prezent, economia Chinei este de patru ori mai mare decât cea a Rusiei, statul succesor al URSS.

Disponibilitatea Rusiei de a face afaceri cu China marchează o nouă etapă în relaţiile tumultoase dintre cele două state, care la un anumit moment erau liderii taberei statelor comuniste, notează Bloomberg.

În timp ce Mao a acceptat un rol secund lui Stalin, relaţiile s-au înrăutăţit după moartea dictatorului sovietic, iar în 1969 s-a ajuns chiar la un scurt război de graniţă.

Lipsa de încredere s-a menţinut odată cu evoluţia diferită a ideologiilor celor două superputeri, până la începerea unei reapropieri în anii ’90, în timpul mandatului preşedintelui rus Boris Elţin.

Rusia prezintă vizita actuală a lui Putin ca pe o ocazie de a consolida relaţiile

Rusia şi China, puteri nucleare cu drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU, colaborează deja destul de strâns diplomatic împotriva dominaţiei Statelor Unite la nivel internaţional.

„Au nevoie unul de celălalt mai mult decât în mod obişnuit”, întrucât China este implicată în dispute internaţionale, inclusiv cele privind demarcarea apelor teritoriale în Marea Chinei de Sud, a declarat Li Lifan, director adjunct la Centrul de Studii despre Rusia şi Asia Centrală de la Academia de Ştiinţe Sociale din Shanghai.

Relaţia Chinei cu Rusia ascunde, însă, un grad ridicat de neîncredere, a spus Jian Zhang, profesor la Academia Forţelor de Apărare ale Australiei.

„Ambele ţări vor să folosească această relaţie pentru negocieri cu SUA. În dedesubt există încă o neîncredere considerabilă şi interese conflictuale”, a spus el.

În criza din Ucraina, China nu s-a plasat decisiv de partea Rusiei sau a ţărilor occidentale.

„Diplomaţia are nevoie de context, iar acum este un context bun pentru China şi Rusia să fie mai apropiate. Cuvinte precum alianţă sau coaliţie sunt excluse încă din documentele oficiale. China şi Rusia discută despre relaţii bilaterale mai strânse, dar nu despre un nou grup”, a spus Li, de la Academia de Ştiinţe Sociale din Shanghai.

Delegaţia rusă în China, care îi include şi pe şefii Gazprom şi Rosneft, companiile de stat producătoare de gaze naturale şi petrol, ar vrea semnarea unui contract pe 30 de ani pentru livrarea anuală a 38 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, circa 20% din exporturile Rusiei către Europa. De asemenea, discuţiile ar trebui să deschidă calea pentru construirea primului gazoduct către China.

Rusia a inaugurat un oleoduct către China în 2011, iar guvernul de la Moscova vrea să semneze şi un contract pentru livrarea a 100 de milioane de tone de petrol în 10 ani, cu o valoare estimată de 85 de miliarde de dolari.

Putin a sperat să semneze contractul pentru livrarea gazelor spre China, dar a suferit eşec

Pentru a finanţa un gazoduct de 22 de miliarde de dolari din Siberia până în China, Rusia a încercat să obţină un preţ similar celui din Europa, dar China a refuzat.

Putin se află sub presiune să ajungă la o înţelegere cu chinezii, din cauza tensiunilor care ameninţă să afecteze capacitatea Rusiei de a vinde gaze în Europa, a declarat Vladimir Portiakov, director adjunct la Institutul de Studii despre Orientul Extrem de la Academia de Ştiinţe a Rusiei.

„Situaţia sugerează că ar trebui semnat acum contractul pentru gaze, chiar şi la un preţ mai mic. Nu mai este vorba doar despre profitul companiei, ci şi despre lucruri mai importante. Dacă Rusia nu semnează acum, va fi o lovitură”, a spus el.

Rolul Rusiei în comerţul Chinei este limitat de reticenţa guvernului de la Moscova de a vinde statului asiatic armament de ultimă generaţie. Rusia a evitat astfel de tranzacţii, deoarece priveşte în continuare China ca pe o posibilă ameninţare şi este îngrijorată ca tehnologia să nu fie copiată de China în propria producţie de armament, afirmă Vasili Kasin, cercetător la Centrul de Analiză a Strategiilor şi Tehnologiilor din Moscova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...