Nu există nimic care să-i placă mai mult preşedintelui rus Vladimir Putin decât să surprindă pe toată lumea. În afară, poate, de un singur lucru: să demonstreze că ţara sa este un jucător independent pe scena globală, care trebuie luat în serios.
Aşadar, anunţul de la Kremlin, din 14 martie, că Rusia îşi retrage forţele din Siria a fost epic pentru Putin, scrie The Economist.
Mesajul său a fost că obiectivele militare ale Rusiei au fost îndeplinite, iar acum este timpul să sprijine negocierile pentru pace de la Geneva, care au început în aceeaşi zi. Mai mult, din punctul de vedere al lui Putin, a făcut întreaga lume să îşi pună întrebări în legătură cu adevăratele sale intenţii şi ce ar putea pune la cale în continuare.
Totuşi, din demersul lui Putin pot fi trase câteva concluzii, susţine sursa citată. Prima este că Rusia nu îşi retrage forţele din Siria în întregime. Navele sale vor rămâne în portul Tartus; cel puţin câteva zeci de avioane de luptă vor decola din baza aeriană din Latakia; vor rămâne şi aproximativ 1.000 de consilieri militari şi forţe speciale; va fi păstrat ţi sistemul S-400 pentru apărare aeriană, care acoperă nord-vestul ţării.
Dacă acordul de încetare a ostilităţilor în Siria, intermediat de SUA şi Rusia luna trecută, eşuează, Moscova poate răspunde foarte rapid. Însă, pentru moment, Rusia poate economisi cele trei milioane de dolari pe zi alocate pentru operaţiunea militară în Siria.
În al doilea rând, declaraţia lui Putin că forţele sale „şi-au îndeplinit principala misiune în Siria” a fost revelatoare. A dispărut încercarea Moscovei de a se mai agăţa de ficţiunea că intervenţia în Siria a avut ca obiectiv principal lovirea Statului Islamic şi abia apoi sprijinirea regimului dictatorului sirian Bashar al-Assad.
Cele 9.000 de zboruri efectuate de aviaţia rusă, din octombrie anul trecut până în prezent, au înclinat balanţa militară în favoarea regimului de la Damasc.
Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu s-a lăudat că forţele sale au ajutat guvernul sirian să recapete controlul asupra a peste 400 de „zone populate” şi 4.000 de kilometri pătraţi de teritoriu.
Aşadar, în timp ce supravieţuirea regimului de la Damasc a fost principalul obiectiv al Rusiei, acum este clar şi că Putin nu a intenţionat niciodată să-i de-a lui Assad „cecul în alb militar” de care acesta avea nevoie pentru a pune din nou stăpânire pe întreaga ţară.
Avertisment pentru Assad
Declaraţiile îndrăzneţe ale lui Assad din ultimele săptămâni şi refuzul de a participa în adevăratul sens al cuvântului la negocierile de pace organizate de ONU în Elveţia nu au fost văzute prea bine la Kremlin.
Totuşi, rămâne de văzut dacă asta înseamnă, după cum au sugerat unii, că Putin este pregătit să îl abandoneze pe Assad – câtă vreme are şi el un cuvânt de spus în ceea ce îl priveşte pe succesorul liderului sirian.
Dar, cu siguranţă, Assad a fost avertizat să nu încerce să se comporte de parca ar fi buricul pământului.
Asta duce la o a treia concluzie. Secretarul american de stat John Kerry şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov au discutat despre posibilitatea formării unei structuri federale în Siria, ca unică modalitate de a aduce pacea în ţara răvăşită de război de mai bine de cinci ani.
Conturarea unor partiţii acceptabile pentru Rusia este deja vizibilă. Susţinută de Rusia şi Iran, secta minoritară Alawite – din care face parte Assad – ar controla teritoriile din vest, de la Latakia până la Damasc; în nord-est, va fi formată o regiune autonomă siriano-kurdă, sub numele de Rojava; restul ţării va fi lăsat Opoziţiei sunnite, care va fi ajutată de forţele aeriene ruse şi occidentale să înlăture Statului Islamic din fortăreaţa Raqqa.
Din păcate, realităţile de pe teren nu sunt în favoarea unei soluţii atât de simple. Unul dintre multele obstacole în calea unei astfel de diviziuni este că mai multe oraşe mari, cum ar fi Alep şi Homs, sunt încă intens disputate.
În ultimele săptămâni, forţele pro-guvernamentale au încercuit oraşul Alep. Dar aici intervine a patra concluzie, şi anume că consilierii militari ruşi şi iranieni s-ar putea să nu aibă încredere prea mare în capacitatea armatei siriene – decimată în cei cinci ani de conflict – şi a câtorva miliţii şiite de a lansa o ofensivă de succes asupra oraşului bine păzit. Şi Iranul şi-a retras, în linişte însă, o parte din personalul militar, pe măsură ce înfrângerile de pe front s-au îndesit.
Este prea devreme de spus ce înseamnă toate astea pentru negocierile de la Geneva intermediate de emisarul special pentru Siria al ONU, Staffan de Mistura. Iranul şi Arabia Saudită sunt la cuţite; conflictul dintre Turcia şi kurzi se adânceşte.
Şi mai presus de orice – în ciuda mesajului transmis de Putin atât lui Assad, cât şi Opoziţiei, că niciuna dintre tabere nu poate obţine tot ce îşi doreşte -, nu există semnale clare de la niciuna dintre părţi că ar fi dispuse să facă un compromis.