Putin a ordonat o inspecție inopinată în cadrul forțelor aerospațiale ale Rusiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, comandantul suprem al armatei ruse, a ordonat marți dimineață o inspecție neanunțată în cadrul Forțelor aerospațiale ale Federației Ruse, relatează Agerpres.

Un anunț în acest sens a fost făcut de ministrul rus al apărării, generalul de armată Serghei Șoigu, la o reuniune a ministerului pe care îl conduce. „Astăzi (marți), în conformitate cu decizia comandantului suprem al armatei, pentru evaluarea gradului de pregătire a organismelor de comandă și a trupelor, în vederea realizării unor sarcini de pregătire militară, a fost lansată o inspecție neanunțată în cadrul forțelor aerospațiale”, a declarat Serghei Șoigu.

Mai exact, obiectivul inspecției este de a verifica pregătirea de luptă a sistemelor de apărare antiaeriană, capacitatea forțelor aeriene în caz de alertă și respingerea unei eventuale agresiuni împotriva Rusiei, a detaliat generalul Șoigu.

În contextul acestei inspecții subite, forțele aviației militare ruse au fost plasate începând cu ora locală 09:00 în regim de alertă de maximă, potrivit RIA Novosti.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...