PSRM atacă la Curtea Constituțională procedura prin care Guvernul Filip a scăpat de demisie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Reprezentanții PSRM au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care atacă procedura de luni de examinare a moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Filip și asumarea răspunderii în privința celor 7 legi, promulgate astăzi de prețedintele Nicolae Timofti.

Socialiștii spun că procedura de examinare a moțiunii de cenzură a fost ilegală și că acest exercițiu nu a fost epuizat.

„Am atacat procedura de examinare a moțiunii de cenzură. Considerăm că ședința de luni a fost ilegală. Nu a fost respectată procedura de pregătire a ședinței și de includere a moțiunii pe ordinea de zi, nu a fost raportul și nici ședința comisiei juridice. Avem dubii mari în ceea ce ține de ilegalitatea ședinței Biroului Permanent. De obicei, ședințele Parlamentului au loc în zilele de joi și vineri. Considerăm că ședința de luni a fost ilegală. Nu a fost epuizată încercarea de a discuta moțiunea în plenul Parlamentului, astfel cele 7 legi asumate de Guvern nu sunt legale”, a declarat liderul PSRM Igor Dodon.

Totodată, acesta a apreciat că Timofti s-a grăbit să promulge cele 7 legi asumate de Guvern, printre care li legea care prevede returnarea garanțiilor de stat emise celor trei bănci fraudate.

„Timofti s-a grăbit să promulge legile. Noi atacăm legalitatea procedurii de asumare a responsabilității pe astfel de legi de către Guvern”, a mai spus Dodon.

Amintim că preşedintele Timofti a semnat astăzi decretele pentru promulgarea pachetului de legi pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea. Una din lege prevede returnarea garanțiilor de stat emise celor trei bănci fraudate. Astfel, rambursarea banilor este pusă pe umerii cetățenilor, urmând ca bugetul să fie împovărat cu aproximativ 25 de miliarde de lei, care vor fi plătiți în 25 de ani.

Decizia lui Timofti vine după ce luni moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip depusă de fracțiunile PSRM, PCRM și PLDM a fost respinsă din lipsă de cvorum.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...