Propaganda rusă îi ia partea lui Trump: Obama și Clinton chiar au fondat Statul Islamic

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deși candidatul republicanilor la președinția SUA, Donald Trump, și-a retras declarațiile conform cărora Obama și Clinton ar fi fondat Statul Islamic, afirmând că a fost doar sarcastic, presa rusă vine cu „dovezi” că lucrurile stau chiar așa cum le-a enunțat inițial Trump.

Agenția moscovită Sputnik afirmă că tocmai prin sprijinirea opoziției salafiste a președintelui sirian Bashar al-Assad, SUA au sprijinit, fără să vrea, crearea califatului Daesh în Siria.

Publicația rusă aduce ca dovadă un raport al serviciilor secrete din 2012, clasificat inițial ca fiind „secret”, care ar arăta că SUA au sprijinit coaliția anti-Assad într-o vreme în care în Irak exista atât al-Qaida, cât și Statul Islamic, grupări care s-au contopit formând rețeaua teroristă Daesh sau Statul Islamic din Irak și Siria.

În raportul prezentat de ruși se arată că, deși SUA au refuzat să sprijine direct cele două grupări, Departamentul de Stat american și Pentagonul erau conștiente că rebelii așa-ziși moderați erau mână în mână cu militanții teroriști de pe câmpul de luptă.

„AQI (Al-Qaida din Irak), prin purtătorul de cuvânt al Statului Islamic în Irak (ISI), Abu Muhammad al-Adnani… cere sunniților din Irak, în mod special triburilor din regiunile de graniță (dintre Irak și Siria), să declare război regimului sirian”, se arată în raport.

„Forțele de opoziție încearcă să controleze zonele estice (Hasaka și Der Zor), adiacente provinciilor irakiene Mosul și Anbar (…). Țările occidentale, statele din Golf (Kuweit, Bahrain, Irak, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite – n. red.) și Turcia sprijină aceste eforturi”, se mai arată în raport.

„Există posibilitatea fondării unui principat salafist declarat sau nedeclarat în estul Siriei (Hasak și Der Zor), iar acest lucru este exact ce țările aliate anti-regimului din Siria își doresc”, se mai menționează în raport, conform Sputnik.

Conform sursei, aceasta este o chemare la formarea califatului Daesh în Siria, de care SUA se face, până la urmă, vinovată.

Mai mult, la câteva luni distanță de la acest raport, Obama afirmă că SUA consideră opoziția din Siria ca fiind „reprezentantul legitim al poporului sirian”, în condițiile în care această opoziție era condusă de precursorii grupării Daesh, afirmă Sputnik.

În plus, SUA au fost de acord să furnizeze arme, ajutoare, sprijin altor facțiuni ale opoziție, știind că aceste grupuri ar putea ajunge să formeze o grupare de anvergură. Practic, Washingtonul a dus o politică a „falsei ignoranțe”, arată Sputnik.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...