Programul de asistență pentru Grecia se va încheia la 30 iunie; Atena riscă să intre în incapacitate de plată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Programul de asistență financiară pentru Grecia va lua sfârșit la 30 iunie, a anunțat sâmbătă președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, după ce Atena a refuzat propunerile avansate de creditorii săi pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, iar premierul grec Alexis Tsipras a anunțat organizarea unui referendum pe subiectul condițiilor puse.

Considerând că Grecia a rupt negocierile, Dijsselbloem a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, după cum relatează AFP, că„’programul de asistență va expira marți seara”.

Miniștrii de finanțe din zona euro, cu excepția ministrului grec Yanis Varoufakis, „se vor reuni imediat pentru a discuta consecințele” acestei decizii, precizează agenția citată.

Decizia miniştrilor de Finanţe din zona euro intervine la numai câteva ore după ce premierul grec, Alexis Tsipras, a anunţat organizarea unui referendum, la 5 iulie, pe tema propunerilor creditorilor săi internaţionali.

Alegătorii vor decide dacă Guvernul trebuie să accepte sau nu condiţiile puse de Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană.

Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de salvare în valoare de 240 de miliarde de euro, însă liderii eleni şi reprezentanţii Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi FMI ar fi trebuit să ajungă la un acord asupra programului de reforme pentru deblocarea finanţării.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...