Probleme pentru Rusia? FBI a început să investigheze acordarea turneelor finale din 2018 și 2022

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

FBI investighează legalitatea acordării turneelor finale ale Cupei Mondiale din 2018 și 2022 Rusiei și Qatarului, ca parte a mai amplei sale campanii anticorupție îndreptată împotriva FIFA, potrivit Reuters.

Biroul Federal de Investigații American, care, împreună cu autoritățile elvețiene, au arestat mai mulți oficiali ai FIFA, la Zurich, săptămâna trecută, sub acuzația de corupție, examinează acum controversata acordare a găzduirii CM 2018 Rusiei, respectiv a Cupei Mondiale din 2022, Qatarului. Autoritățile elvețiene anunțaseră deja că au demarat o investigație pe acest subiect.

Până acum, în investigația FBI erau cuprinse doar circumstanțele în care a fost acordată găzduirea Cupei Mondiale din 2010, din Africa de Sud. Jerome Valcke, secretarul general al FIFA, a fost acuzat de cotidianul New York Times că a fost implicat în transferul sumei de 10 milioane de dolari către fostul vicepreședinte al FIFA, Jack Warner, sumă plătită sub formă de mită de Africa de Sud pentru a-și asigura câștigarea organizării turneului, scrie Digisport.

„Nu am niciun motiv să spun că nu ar trebui să rămân secretar general. Nu am nicio responsabilitate (în cazul respectiv – n.red), nu am niciun reproş să-mi fac, nu trebuie să-mi justific nevinovăţia”, a declarat francezul pentru postul de radio France Info.

Referindu-se la viitorul său în cadrul instanţei fotbalistice mondiale, Valcke a precizat: „Am spus mereu că am fost secretarul general al lui Sepp Blatter. Va fi un nou preşedinte al FIFA începând din 2016 şi, în general, un preşedinte îşi alege secretarul general”.

Valcke a vorbit şi despre intens mediatizatul transfer al celor 10 milioane dolari către Jack Warner, explicând că acesta s-a făcut la cererea Africii de Sud. „La un moment dat, în urma unei decizii a guvernului sud-african, FIFA a primit o scrisoare în care se cerea retragerea din bugetul comitetului de organizare a Mondialului 2010 o sumă de 10 milioane dolari, pentru că aceasta servea programului Diaspora Legacy. Aceste fonduri urmau să fie gestionate de preşedintele CONCACAF, Jack Warner, aşa că au fost trimise în conturile indicate de Jack Warner”, a detaliat Valcke.

„Nu am puterea să autorizez o plată, mai ales o plată de 10 milioane, în special când banii vin dintr-un alt cont decât cel al FIFA. Această scrisoare a mers către preşedintele comisiei pentru finanţe, urmare a faptului că sud-africanii au confirmat decizia de retragere a celor 10 milioane, iar Jack Warner, care era vicepreşedintele comisiei pentru finanţe, a acceptat. Viza lui Julio Grondona (preşedintele comisiei pentru finanţe) a fost pusă, iar aceasta a fost validată”, a mai spus secretarul general al FIFA, care „nu înţelege raţionamentul pentru care a fost pus în cauză” în acest caz de corupţie.

Jack Warner, fost vicepreşedinte al FIFA şi fost conducător al Confederaţiei din America de Nord, Centrală şi Caraibe, al cărui nume este citat în mai multe cazuri de corupţie, este vizat de un mandat de căutare emis de interpol, la cererea FBI.

Miercuri, 3 iunie, oficiali ai Rusiei au declarat că demisia lui Joseph Blatter, de marți, 2 iunie, nu are nicio legătură cu organizarea CM din 2018 și nu va avea niciun impact asupra acesteia.

„Nu e vorba de Rusia sau Qatar, este despre respectul față de jucătorii de fotbal. Orice ingerință politică în fotbal este ilegală. Pregătirile noastre merg foarte bine, mai bine decât în alte țări care au găzduit Cupa Mondială. Am învățat din exemplele lor”, au declarat rușii, prin vocea lui Arkady Dvorkovich, vice-premierul țării.

Fikile Mbalula, ministrul sportului din Africa de Sud, a negat că țara sa ar fi mituit oficiali ai FIFA, deși s-a dovedit că o plată de 10 milioane de dolari a fost făcută către Uniunea Federațiilor de Fotbal din Caraibe. O scrisoare a Federației Sudafricane din 2008, adresată specific lui Valcke, conținea informații detaliate cu privire la această plată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...