Preşedintele Uniunii Pensionarilor: Cei de la guvernare s-au întors cu spatele la noi şi nu au nevoie de suferințele noastre

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La 27 august, când s-au împlinit 26 de ani de la proclamarea Independenţei ţării, pensionarii din toată republica au protestat la Parlament faţă de mai multe probleme, pe final adoptând şi o rezoluție trimisă Președinției, Parlamentului, Guvernului şi mai multor ministere. Autoritățiile însă au ignorat solicitarea pensionarilor, preşedintele Uniunii Pensionarilor, Victor Leancă, spunând astăzi că, răspunsurile oferite de acestea parcă au fost scrise de aceeași mână.

„La 27 august am organizat un protest al oamenilor de vârsta a treia, atunci ne-am adresat în numele tuturor pensionarilor cu o declarație, o rezoluție, care a fost trimisă tuturor subdiviziunile care astăzi stau în fruntea ţăii: Președinte, Parlament, Guvern, Ambasade şi am așteptat rezultatul. Acum vreau să vă anunț acele rezultate, am primit răspuns la cele 10 puncte”, a anunțat Leancă în cadrul protestului de astăzi din faţa Legislativului.

Acesta a enunțat că pensionarii nu sunt de acord cu miliardele furate, cu legea votată noapte, care a pus pe spatele oamenilor miliardele furate, cu legea primită nechibzuit a pensionarilor, legea reformei pensiei, dividente furate timp de 25 de ani în urma privatizării, cu votul mixt. „Dacă nu vor fi analizate revendicările noastre, am anuţat că oferim vor de neîncredere celor din PD, PSRM, PPEM”, a anunţat Leancă.

„Am primit răspuns. Autoritățile s-au spălat pe mâine. De la Președinție am primit răspunsul că declarația e primită, şi va fi trimisă la Guvern pentru a lua hotărâri, de la Candu am primit același răspuns, parcă erau alături când au scris răspunsul. Ministerul Muncii parcă a copiat articole din legea privind reforma de pensionare, iar Ministerul Finanțelor a spus că nu e organ de urmărire pentru a căuta miliardele”, a spus preşedintele Uniunii Pensionarilor, Victor Leancă.

În context, acesta a spus că va scrie un răspuns la răspunsul autorităților. „Cei care astăzi sunt la guvernare demult s-au întors cu spatele la noi şi nu au nevoie de suferințele noastre”, a adăugat preşedintele Uniunii Pensionarilor, Victor Leancă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...