Președintele Dumei de Stat din Rusia: „Crima pe care a comis-o Turcia trebuie pedepsită”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Acţiunile autorităţilor turce în mod deosebit au distrus reputaţia NATO în general. De această părere este președintele Dumei de Stat din Rusia, Serghei Narîşkin, care s-a aflat vineri la București pentru a participa la Adunarea Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN).

„Prin această lovitură, prin doborârea bombardierului nostru, autorităţile turce s-au dus spre NATO şi au rugat să fie ocrotite în calitate de aliaţi. Dar acest lucru este inadmisibil pentru că ei chiar au făcut o crimă”, a declarat Narîşkin, în cadrul unui interviu pentru digi24.ro.

Oficialul rus s-a pronunțat pentru cooperarea şi colaborarea obligatorie dintre Rusia și Turcia, „pentru că acum ne confruntăm cu cea mai mare ameninţare, cea a terorismului”.

„Este o crimă ceea ce a făcut Turcia, este o faptă criminală din partea conducerii Turciei, este o crimă intenţionată faţă de militarii noştri şi această faptă trebuie să fie pedepsită. Îi cunoaștem pe cei care au făcut această faptă şi ar trebui să fie judecaţi. În acelaşi timp, răspunsul din partea rusă va urma cu siguranţă, aşa cum prevede dreptul internaţional, iar Rusia are şi dreptul la un răspuns militar”, a spus Narîşkin.

Tensiunile au continuat să se adâncească între Rusia și Turcia, după incidentul de marți, când un bombardier rus Su-24 a fost doborât de aviația turcă pe motiv că a încălcat spațiul aerian al Turciei. Moscova susține contrariul și afirmă că aparatul său nu a părăsit spațiul aerian al Siriei, unde era angajat în campania de lovituri aeriene împotriva pozițiilor grupărilor islamiste.

Imediat după incident, MAE rus le-a „recomandat” rușilor să evite în viitorul apropiat călătoriile în Turcia, iar la scurt timp agenția federală pentru turism, Rosturism, le-a recomandat operatorilor din domeniu să retragă de la vânzare pachetele turistice în această țară. Joi, MAE rus le-a cerut rușilor aflați pe teritoriul Turciei să revină în țară


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...