Președinte de bancă: O parte din miliardul furat s-a întors în Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O parte din miliardul dispărut din cele trei bănci devalizate s-a reîntors în Moldova, susține preşedintele Mobiasbancă Groupe Société Générale, Ridha Tekaia.

Potrivit acestuia, de vină pentru situația de la Banca de Economii se fac statul, Banca Națională și compania Grant Thornton, care a auditat această bancă, precum și Unibank și Banca Socială.

„În orice bancă, prima persoană responsabilă este acţionarul, în cazul dat statul. Cel de-al doilea este regulatorul, iar al treilea sunt companiile de audit ce pregătesc rapoarte anuale care sunt ulterior aprobate de acţionari. Mai există şi Consiliul de supraveghere, directorii executivi şi, în cele din urmă, managerii. Nu sunt expert pentru a spune cine anume se face vinovat de această situaţie, dar cel mai probabil că responsabili sunt reprezentanţii acestui lanţ şi nu doar managerii care au fost învinuiţi, în primul rând”, a declarat Ridha Tekaia în cadrul unui interviu pentru revista Profit.

Acesta crede că o parte din banii scoși din cele trei bănci s-au întors în Moldova, iar statul ar putea să-i recupereze.

„Consider că o parte din acest miliard s-a reîntors deja în ţară şi a fost utilizat pentru careva achiziţii majore. Cred că aceste achiziţii ar putea fi reîntoarse statului în calitate de compensaţii pentru pierderile înregistrate”, a afirmat Ridha Tekaia.

El este de părere că cea mai bună soluție în cazul Băncii de Economii este lichidarea, iar cu cât acest lucru va fi amânat „cu atât mai puţine active vor fi găsite”.

„Lichidarea BEM va avea doar un impact pozitiv, mai ales dat fiind structura complicată a acţionarilor acestei bănci. Dacă această bancă nu este lichidată, atunci, într-o zi, când problemele de ordin financiar vor fi soluţionate cu ajutorul statului, acţionarul iniţial ar putea apărea şi cere compensaţii. Dat fiind faptul că este destul de dificil de a stabili întreaga istorie a proprietarilor acestei bănci, este mai bine de a evita aceste riscuri şi a lichida instituţia. O bancă lichidată nu are aceeaşi valoare ca şi una care a fost la un pas de a fi lichidată, dar apoi a fost repusă pe picioare graţie contribuţiei statului”, susține președintele Mobiasbancă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...