Premierul britanic vrea restricții pe Internet, pentru a împiedica răspândirea terorismului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul Theresa May a declarat duminică, după reuniunea cabinetului de securitate COBRA convocat după atacurile de sâmbătă seara de la Londra, că democrațiile aliate trebuie să încheie niște acorduri internaționale care să reglementeze spațiul virtual, pentru a preveni răspândirea extremismului și terorismului. Ea a precizat că și pe plan intern trebuie să se acționeze pentru a reduce extremismul online. În același timp, Theresa May a subliniat că sunt necesare și acțiuni militare pentru a distruge ISIS în Irak și Siria.

Premierul britanic a arătat că trebuie revizuită strategia antiterorism a Marii Britanii, astfel încât să fie sporite puterile poliției și serviciilor de informații.

„În timp ce trebuie să-i privăm pe teroriști de spațiile lor sigure de pe Internet nu trebuie să uităm de ascunzătorile lor din lumea reală. Acest lucru înseamnă acțiuni militare pentru a distruge ISIS în Irak și Siria, dar înseamnă să acționăm și aici, acasă. Pe măsură ce natura pericolelor care ne pândesc devine mai complexă, mai fragmentată, mai ascunsă, în special online, strategia trebuie să se schimbe. Pe măsură ce aflăm de amenințările în schimbare, trebuie să ne revizuim strategia antiterorism a Marii Britanii, pentru a ne asigura că poliția și serviciile de informații au toată puterea de care au nevoie”, a spus Theresa May.

A venit vremea să spunem „Ajunge!”, a punctat premierul britanic.

„Toată lumea trebuie să-și trăiască viața așa cum este normal, societatea noastră ar trebui să continue să funcționeze în conformitate cu valorile noastre, dar când vine vorba despre gestionarea extremismului și terorismului, lucrurile trebuie să se schimbe”, a arătat Theresa May.

„În timp ce recentele atacuri nu sunt conectate la o grupare comună, ele totuși sunt conectate într-un fel anume, au la bază ideologia răului, a islamismului extremist care predică ura, diviziunea și sectarismul. Trebuie să lucrăm cu guvernele aliate democrate pentru a ajunge la acorduri internaționale care să reglementeze spațiul virtual, pentru a preveni răspândirea extremismului și terorismului. Trebuie să facem tot ce putem și acasă pentru a reduce extremismului online”, a explicat șefa guvernului britanic.

„Trebuie să fim uniți, trebuie să acționăm împreună, uniți vom învinge dușmanii!” – a fost îndemnul pe care l-a transmis Theresa May concetățenilor ei.

Pe de altă parte, premierul britanic a anunțat că data alegerilor legislative este menținută pentru joi, 8 iunie, iar campania electorală se reia luni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...