Prima dovadă a existenţei unei exoluni – un satelit natural care orbitează o planetă care la rândul ei orbitează o stea îndepărtată – a fost realizată cu ajutorul datelor culese de telescopul spaţial Kepler.
Alex Teachey şi David Kipping de la Universitatea Columbia au analizat intermitenţele în lumină rezultate în urma trecerii planetelor prin faţa stelei, scrie Science News.
O a doua intermitenţă mai mică, ce apare înaintea sau în spatele planetei, poate indica existenţa unei luni. Conform savanţilor, astfel de exoluni sunt printre cele mai bune locuri de a găsi viaţă extraterestră.
Din păcate, deoarece semnalele sunt slabe şi inconsistente, este nevoie de o capacitate mare de procesare a datelor. Kipping a căutat astfel de semnale timp de mai mulţi ani în cadrul unui proiect numit The Hunt for Exomoons with Kepler, conform Descoperă.
Astfel, pe 26 iulie, Teachey şi Kipping au publicat în arXiv.org prima dovadă a unui candidat pentru exolună: Kepler 1625b i.
Obiectul, dacă există, orbitează o planetă puţin mai mare ca Jupiter şi se află la o distanţă de 4.000 de ani lumină faţă de sistemul nostru solar. De asemenea, se speculează că luna are dimensiunea lui Neptun, de aceea, astronomii au poreclit-o Neptmoon.
Echipa plănuieşte să verifice dacă într-adevăr există o lună cu ajutorul telescopului spaţial Hubble pe 29 octombrie, atunci când va avea loc un tranzit nou.
Dacă existenţa este confirmată, luna va crea o nouă clasă de obiecte cosmice şi, de asemenea, această nouă clasă nu poate fi numeroasă. Echipa a calculat că (statistic vorbind) doar 38% dintre planetele de aproximativ dimensiunea lui Jupiter, apropiate de stelele lor, pot avea sateliţi naturali.