Se prezenta cu numele de Robert Hunt şi poza într-un pensionar australian care-şi trăia ultimii ani din viaţă împreună cu soţia sa, într-un bungalou modest cu vedere la Playas del Este, un şir de plaje cu nisip alb lângă Havana.
Mulţi vizitatori au fost păcăliţi. Însă existau totuşi mai multe indicii: accentul de Brooklyn, barbă albă şi lungă, dar mai ales cunoştinţele sale despre liderii africani şi politica din Orientul Mijlociu, scrie The Guardian.
Robert Hunt nu era, de fapt, Robert Hunt. Era Frank Terpil, un agent CIA fără scrupule. Poliţistul sub acoperire care a ajutat la condamnarea sa în 1981, la New York, pentru că a încercat să vândă 10.000 de mitraliere şi 20 de tone de explozibil în Libia l-a descris drept „un maniac”. Era un traficant cu sânge rece care, la sfârşitul secolului XX, a ajuns să fie colaboratorul celor mai cruzi dictatori din lume.
După câteva pahare de rom, lasă garda jos. În interiorul casei sale de pe un deal cubanez, umbrit de copaci tropicali, Frank (în ultimele luni de viaţă se prezenta, în particular, cu numele său real) povestea fără nicio remuşcare, chiar cu plăcere, despre cum a ajutat cele mai brutale guverne.
Dacă liderii sângeroşi ai lumii voiau arme, mercenari sau otravă, Frank Terpil era omul la care apelau. „Era totul comercial. Şi neutru”, spunea fostul agent CIA.
De la agent CIA la freelancer
Terpil s-a născut în Brooklyn, New York, în 1939. Tatăl său, care a lucrat pentru o companie locală de telecomunicaţii, a murit când singurul său fiu avea 12 ani. După o scurtă perioadă în armata americană, Frank s-a alăturat CIA, în 1965. Primul său loc de muncă a fost la divizia de servicii tehnice, acea parte a CIA care e specializată în adaptarea tehnologiei şi a armamentului pentru munca sub acoperire.
În anul 1970, Terpil a fost transferat în India. Îi plăcea luxul, aşa că şi-a închiriat o casă într-o zonă cu ştaif din New Delhi şi şi-a cumpărat un Cadillac. Ca să plătească cumva toate acestea, trebuia să-şi suplimenteze salariul său modest primit de la CIA.
El a găsit o soluţie simplă. Băncile din Afganistan au supraevaluat din greşeală moneda indiană. Terpil transporta cu avionul bani din Kabul, îi schimba în rupii, apoi, din nou în Afganistan, îi schimba în monedă locală, la un profit imens. „Era atât de simplu”, povestea ulterior bărbatul.
Şefii lui de la CIA au fost, cel puţin oficial, neimpresionaţi. Terpil a fost rugat să părăsească agenţia în 1971. Ulterior, el spunea că a lucrat pe cont propriu. The Guardian scrie că există indicii că bărbatul nu a părăsit, de fapt, niciodată agenţia, însă acesta este un secret pe care Frank Terpil l-a luat cu el în mormânt.
Colaborator al lui Gaddafi
După perioada petrecută în India, Terpil a căutat oportunităţi în Orientul Mijlociu, în special Libia. În 1973, Muammar Gaddafi a declarat o revoluţie populară, cu promisiunea de a scăpa Libia de „otrăvitoarea” influenţă străină. Dictatorul avea nevoie, de asemenea, de arme pentru a distruge opoziţia.
Terpil, care a declarat că s-a întâlnit mai întâi cu Gaddafi în ambasada Libiei la Londra, la mijlocul anilor 1970, şi-a oferit serviciile. I-a livrat dictatorului arme şi gadget-uri sofisticate, precum serviete sau scrumiere care explodează, pe care Gaddafi să le folosească împotriva duşmanilor săi. De asemenea, Terpil spunea, într-un interviu, că i-a oferit liderului libian şi mercenari care să lupte „în operaţiuni anti-teroriste”. Mercenarii erau, în mare parte, din Statele Unite.
Alături de Gaddafi, Terpil a continuat să facă afaceri la sfârşitul anilor 1970 cu dictatorul ugandez Idi Amin, care se lupta atunci să-şi menţină puterea. Amin chiar avea o poreclă pentru prietenului său american, căruia îi spunea „Waraki” (fulger alb).
În timpul unui interviu-documentar din 1983, fostul agent CIA a recunoscut că avea un sediu în Kampala, Uganda, iar duşmanii dictatorului ugandez erau torturaţi la subsol. Terpil susţinea, în interviu, că nu ştia ce se întâmplă în sediu şi că era vorba de „o problemă internă”. Pe 13 aprilie 1979, când dictatorul ugandez a fost înlăturat de la putere, Terpil se afla în avionul prezidenţial al lui Gaddafi şi se îndrepta către Libia.
Condamnat la 53 de ani de închisoare pentru „comerţ cu moartea”
Activităţile sale de „freelancer” păreau să se apropie de sfârşit. Un an mai târziu a fost trimis în judecată, în SUA, pentru trafic de arme şi explozibil, însă Terpil a reuşit cumva să fugă din SUA, cu un zbor comerical din Washington DC. În 1981, un tribunal l-a condamnat, în absenţă, la 53 de ani în spatele gratiilor. Judecătorul a spus chiar că Terpil trebuie să ispăşească fiecare zi de închisoare, pentru că „a făcut comerţ cu moarte”.
Următoarea oprire a lui Terpil a fost în Liban, unde şi-a oferit serviciile lui Yasser Arafat. În timpul unei excursii în Siria şi-a petrecut şase luni în închisoare, suspectat de Hafez al-Assad (tatăl preşedintelui actual) că ar fi un spion american. Din nou, Terpil a reuşit cumva să-şi negocieze o eliberare. El a revenit la Beirut, unde a trăit confortabil în apartamentul său penthouse pentru câteva luni, până la invazia israeliană din 1982, când a fost forţat să-şi găsească o nouă casă.
Pe măsură ce trupele israeliene avansau, el a căutat adăpost în ambasada Cubei. A arătat o carte de vizită semnată personal de Fidel Castro (căruia Arafat i l-ar fi prezentat). A fost lăsat înăuntru. A urmat un telefon la Havana şi trecerea în condiţii de siguranţă în Cuba a fost aranjată.
Agent secret pentru Cuba?
Se presupune că Terpil a fost recrutat de către Direcţia Generală de Informaţii a Cubei. Fostul analist al CIA Brian Latell a scris în cartea „Secretele lui Castro” că Terpil a primit numele de cod Curiei („cobai”) şi a fost utilizat în operaţiuni pentru a încerca să convingă ofiţerii CIA să dezerteze.
Terpil nu a vorbit niciodată în detaliu despre relaţia sa cu autorităţile cubaneze, dar a insistat întotdeauna că nu a avut nici o afinitate ideologică cu gazdele sale. „I-am spus lui Fidel Castro când am coborât din avion că nu sunt un nenorocit de comunist”, declara Terpil într-un interviu.
Între 1970 şi 1990, Cuba a fost o destinaţie pentru fugari de justiţia din SUA, inclusiv JoAnne Chesimard – membră a Armatei de eliberare a persoanelor de culoare, acuzată în USA pentru că a omorât un poliţist – şi Robert Vesco, acuzat că a delapidat milioane de dolari în America. Vesco şi Terpil au devenit „consultanţi în afaceri” pentru guvernul cubanez, în schimbul unei vieţi în libertate.
La mijlocul anilor 1990, într-un moment în care relaţiile dintre SUA şi Cuba au fost uşor ameliorate, ambii au fost plasaţi sub arest la domiciliu pentru escrocherie. Vesco, potrivit relatărilor, a murit de cancer la Havana, în 2007, cu toate că Terpil a contestat moartea partenerului său. „El se află în Sierra Leone”, spunea Terpil.
Niciodată nu a fost destul de clar ce statut juridic a avut Terpil în Cuba, în ultimii săi ani de viaţă. Poate o formă uşoară de arest la domiciliu, având în vedere că Terpil nu-şi părăsea decât foarte rar modesta sa casă. De-a lungul anilor, el pare c-a ieşit de sub radarul autorităţilor americane, care nu l-au inclus niciodată pe lista FBI a celor mai căutaţi fugari.
Era totuşi destul de îngrijorat că SUA va relua relaţiile cu Havana. Cu doar câteva zile înainte ca secretarul de stat american John Kerry să deschidă, în martie 2015, ambasada SUA în Havana, Terpil spunea că „dacă mă vor chema la recepţie, nu mă voi duce”.
Cu doar trei săptămâni înainte ca preşedintele american să viziteze Cuba – prima vizită a unui lider SUA în ultimii 88 de ani – Terpil a murit. Mulţi au sugerat că fostul agent CIA şi-a înscenat moartea. Având în vedere viaţa sa tumultoasă, ar fi fost un scenariu plauzibil. Însă în ultimul an starea sa de sănătate se deteriorase rapid, chiar îi fusese amputat un picior. Soţia sa, Nurys, spune că Terpil a murit liniştit, pe 1 martie, în casa sa, din cauza unor insuficienţe cardiace.