Povestea fabuloasă a primei femei care a candidat la preşedinţia Americii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Hillary Clinton este, oficial, candidatul democraţilor în cursa pentru Casa Albă. Cu mai bine de un secol în urma, însă, „Notorious Victoria” Woodhull era prima femeie care încerca să ajungă preşedinte al Americii.

Nici măcar nu ar fi putut vota pentru ea însăşi, pentru că în 1872, femeile nu aveau drept de vot în America. Woodhull nu s-a lăsat descurajată şi a vrut să facă o schimbare în modul în care erau privite femeile. Pentru asta, a ajuns să fie numită „Doamna Satan” şi chiar a făcut închisoare. Abia cinci decenii mai târziu, femeile din Statele Unite aveau să primească dreptul la vot.

Acum, Business Insider prezintă povestea uimitoare a celei care a fost prima femeie care a intrat în cursa pentru Casa Albă.

Woodhull s-a născut în septembrie 1838, într-o familie săracă din Ohio. A fost cel de-al şaptelea copil din cei zece copii crescuţi de un tată analfabet.

Când ea avea doar 11 ani, tatăl său a dat foc singurei surse de venit – o moară – pentru că voia să încaseze banii de asigurare. Oamenii s-au prins însă de şiretlic, astfel că familia a fost alungată din oraş.

Potrivit „Notorious Victoria: Viaţa lui Victoria Woodhull, necenzurată”, carte scrisă de Mary Gabriel, Victoria şi sora sa, Tennessee, au fost prezentate de tatăl lor ca spiritiste care pot vorbi cu morţii.

Pe când avea 15 ani, Victoria s-a căsătorit cu Canning Woodhull, un şarlatan beţiv cu 13 ani mai mare, care minţise pe toată lumea că e doctor. Era doar o copilă când prima ei poveste de dragoste s-a spulberat rapid. A făcut doi copii cu soţul ei şi a muncit pentru ca bărbatul să aibă bani de băutură. Nu după mult timp, a divorţat de el.

După divorţ, Victoria şi sora ei Tennessee şi-au deschis o afacere, un butic „de spiritism”, şi au făcut o mică avere. La un moment dat în această perioadă, Tennessee a fost dată în judecată pentru omor prin imprudenţă. Unul dintre pacienţii ei care avea cancer a murit, în ciuda tratamentului ei spiritist.

Viaţa de activist

Victoria a avut o a doua căsătorie, din 1866 până în 1876. Pentru că era puternic stigmatizată din cauza celor două divorţuri, ea s-a dedicat vieţii de activist. Ea milita pentru libertatea de a te căsători cu oricine, de a divorţa oricând, faţă implicarea guvernului. De asemenea, ea cerea legalizarea prostituţiei.

În 1868, surorile erau clarvăzătoare în New York. Tennessee lucra pentru Cornelius Vanderbilt, un magnat în domeniul căilor ferate. Au fost zvonuri că cei doi erau iubiţi. El o numea „mica mea vrabie”, ea i se adresa cu apelativul „capră bătrână”.

Cu sprijinul lui Vanderbilt, cele două şi-au deschis mai târziu, în 1870, o casă de brokeraj pe Wall Street. A fost o adevărată controversă a vremii, iar lumea se îngrămădea să le cunoască pe cele două femei broker. Vanderbilt le dădea diverse ponturi, aşa că fetele au făcut chiar şi 700.000 de dolari într-o singură zi.

Aşadar, firma cunoştea un adevărat succes. Surorile şi-au făcut prietene: actriţe, prostituate, văduve bogate. Au decis să folosească profitul firmei lor pentru a sprijini candidatura Victoriei la preşedinţia Americii.

Încurajată de prietenul şi susţinătorul său, senatorul din Massachusetts Benjamin Butler, Victoria a vorbit în 1871 în faţa parlamentarilor. „Femeile sunt egale cu bărbaţii şi în faţa legii, şi în ceea ce priveşte drepturile lor” a fost declaraţia ei curajoasă din Congres.

Candidatura la Casa Albă

Un an mai târziu, ea candida în numele Partidului pentru Drepturi Egale, formaţiune politică ce susţinea drepturi egale la vot pentru femei şi bărbaţi. Partidul a nominalizat-o în mai 1872 pentru a candida împotriva preşedintelui Ulysses S. Grant şi a democratului Horace Greeley. Propunerea Victoriei pentru funcţia de vice-preşedinte era Frederick Douglass, un fost sclav devenit scriitor aboliţionist.

Lucrurile au început să ia o întorsătură urâtă apoi. Ca răspuns la atacul virulent pe care-l lansau contracandidaţii săi în presă, Victoria a publicat articole despre scandalurile sexuale ale ministrului Henry Ward Beecher şi ale brokerului Luther Challis. Ea a fost arestată pentru trimiterea de mesaje obscene şi a petrecut noaptea alegerilor în închisoare. Victoria nu ar fi primit niciun vot în colegiile electorale.

În curând, surorile au început să-şi piardă clienţii din cauza ambiţiilor politice. Unii chiar le-au dat în judecată. Victoria a continuat să militeze pentru drepturile femeilor, dar procesele au lăsat-o fără bani. Din cauza trecutului său de spiritistă, a fost supranumită „Doamna Satan”.

Moştenitorii lui Vanderbilt i-au dat bani să plece în Marea Britanie, unde feminista a continuat să scrie articole ori să vorbească despre egalitatea între femei şi bărbaţi. S-a căsătorit cu John Biddulph Martin şi a fost distrusă după moartea acestuia. A rămas însă cu o moştenire uriaşă, pe care a folosit-o tot pentru a promova drepturile femeilor. A murit în 1927 şi a rămas în istorie ca o reprezentantă de seamă a feminismului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...