Poroșenko va anunța vineri planul de soluționare a conflictului din estul Ucrainei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a anunțat că va prezenta oficial vineri planul său de soluționare pe cale pașnică a conflictului cu separatiști rusofoni din estul țării.

Potrivit liderului de la Kiev, planul va cuprinde 14 „pași politici” care să conducă la încetarea violențelor în regiunile separatiste majoritar rusofone Donețk și Lugansk. De asemenea, noul ministru de externe, Pavlo Klimkin, va expune acest plan șefilor diplomațiilor europene la reuniunea care va avea loc săptămâna viitoare la Luxemburg.

Anterior, Poroșenko a declarat că va ordona trupelor ucrainene o încetare unilaterală a focului, această dispoziție fiind conținută în respectivul plan. El a precizat însă că încetarea focului va fi de scurtă durată, obiectivul ei fiind să permită formațiunilor armate ilegale să predea armele, iar acei insurgenți care vor dori să părăsească țara vor avea permisiunea să o facă în acest timp.

Poroșenko și-a anunțat intenția de a decreta o încetare a focului după discuția telefonică avută miercuri cu omologul său rus, Vladimir Putin.

Cu toate acestea, armata ucraineană a anunțat joi că luptele din estul țării s-au intensificat, după ce insurgenții proruși au respins apelul autorităților de la Kiev de a depune armele.

Un ofițer al armatei a declarat că a început asaltul asupra localității Krasni Liman, din regiunea Donețk, în timp de separatiștii vorbesc despre atacuri ale trupelor guvernamentale în orașele Seversk și Artiomovsk și despre o ofensivă asupra localității Yampol, în care armata folosește tancuri, blindate, artileria și avioane de atac.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...