Poroşenko şi Merkel se declară încrezători într-un dialog cu separatiştii proruşi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi cancelarul german Angela Merkel s-au declarat încrezători în organizarea marţi a unor discuţii cu reprezentanţi ai separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, a anunţat preşedinţia ucraineană.

Într-o convorbire telefonică, luni seara, cei doi lideri „au vorbit despre organizarea unei reuniuni tripartite a Grupului de contact prin intermediul unei videoconferinţe şi şi-au exprimat certitudinea că acest eveniment va avea loc marţi”, se arată într-un comunicat emis de preşedinţie.

Grupul de contact tripartit este alcătuit dintr-un reprezentant OSCE, unul ucrainean şi unul rus, care urmează să intre în legătură cu lideri separatişti.

Poroşenko şi Merkel au evocat totodată participarea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la un control la frontiera ruso-ucraineană.

„Este vorba despre o mobilizare la frontieră a unor inspectori din cadrul OSCE, inclusiv la posturile de frontieră ruseşti de a Doneţk şi Gukovo, dar şi despre posibilitatea de a folosi drone (avioane fără pilot) pentru supravegherea” frontierei, potrivit preşedinţiei ucrainene.

Tensiunea a crescut în Ucraina luni, Kievul suspectând Moscova că a doborât în aceeaşi zi unul dintre avioanele ucrainene de transport militar în zona separatistă, cu ajutorul unei rachete provenind „probabil” de pe teritoriul Rusiei.

Incidentul a avut loc la mai puţin de 24 de ore de la o avansare a forţelor de la Kiev până în apropiere de Lugansk, una dintre capitalele regionale şi totodată un fief al insurgenţilor proruşi, dar şi de la deblocarea aeroportului din localitate în urma unor confruntări intense.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...