Ponta: România trebuie să demonstreze Moldovei că drumul corect e spre UE și NATO

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul român Victor Ponta a declarat într-un interviu pentru CNN că România trebuie să demonstreze statelor vecine, inclusiv Republicii Moldova, că parcursul democratic, pro UE și pro NATO, este cel corect.

„România ar trebui să le demonstreze vecinilor săi — Ucraina, Republica Moldova, Georgia — că drumul spre succes al unei țări este unul democratic, proeuropean, proatlantic”, a declara Ponta, în timpul unei vizite de câteva zile desfășurate în SUA.

„Cred că sectorul economic şi poziţii politice foarte clare sunt importante pentru a arăta Federaţiei Ruse şi domnului Putin că acţiunișe ilegale nu pot continua nepedepsite, dar pe de altă parte – şi acesta este mesajul meu venind de la o ţară care are doar 25 de ani de democraţie, venind din comunism – obligaţiile Europei şi ale Statelor Unite sunt de a dovedi cetăţenilor Ucrainei, Moldovei, Georgiei că viaţa lor se va îmbunătăţi, vor avea oportunităţi mai bune, vor fi cetăţeni egali ai Europei”, a mai spus premierul româna.

El a mai afirmat că, probabil, cea mai importantă și de succes reformă în România este cea din energie, care poate fi un bun exemplu pentru restul regiunii, adăugând că „independența energetică este cea mai importantă luptă ce trebuie câștigată”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...